G4Media.ro

Grup infracţional condus de un fost angajat al Ministerului de Interne: Șantaja…

Grup infracţional condus de un fost angajat al Ministerului de Interne: Șantaja oameni de afaceri pe care îi urmărea prin dispozitive GPS și îi asculta cu microfoane instalate în mașini și birouri

Procurorii DIICOT au prins în flagrant membrii unei grupări infracţionale, condusă de un fost angajat al MAI, care identifica potenţiali oameni de afaceri pe care îi urmărea prin dispozitive GPS şi microfoane instalate în maşinile sau birourile acestora, în scopul obţinerii unor eventuale date şi informaţii compromiţătoare în baza cărora să poată percepe ulterior sume de bani de la persoanele vătămate.

„Procurorii DIICOT au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a patru inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, violarea sediului profesional, acces ilegal la un sistem informatic, transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic, fals informatic şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată”, informează un comunicat al DIICOT, transmis duminică AGERPRES.

Potrivit anchetatorilor, în cauză s-a stabilit că, în perioada decembrie 2019 – august 2020, pe raza judeţului Cluj a acţionat un grup infracţional organizat, format din şase persoane, coordonat de un fost lucrător în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care a desfăşurat activităţi de identificare a unor oameni de afaceri pe care i-a supravegheat, utilizând inclusiv mijloace tehnice neautorizate (dispozitive GPS şi dispozitive de interceptare şi înregistrare a convorbirilor purtate în mediul ambiental) şi, sub diferite pretexte, le-a solicitat remiterea unor sume importante de bani.

Modul de operare utilizat de membrii grupării consta în identificarea unor persoane care ar putea fi pretabile la implicarea în activităţi infracţionale din sfera traficului internaţional de droguri. Posibilele suspiciuni ale membrilor grupării erau generate în două modalităţi: fie persoana vizată avea antecedente penale în acest sens, fie în urma verificărilor efectuate de aceştia au rezultat informaţii conform cărora anumite persoane fizice sau juridice au obţinut venituri mari într-o perioadă scurtă de timp deşi obiectul lor de activitate nu era în opinia acestora generator de astfel de profituri financiare.

„Liderul grupării era cel care identifica potenţiali oameni de afaceri şantajabili, iar ulterior coordona membrii grupării să monteze pe autovehiculele persoanelor vătămate dispozitive de urmărire de tip baliză/ dispozitive GPS, unele dintre acestea având şi funcţia de microfon, prin care se poate realiza ascultarea şi înregistrarea discuţiilor purtate de către victime, să pătrundă fără drept în spaţii private şi să monteze dispozitive de interceptare şi înregistrare a discuţiilor purtate în mediul ambiental, să realizeze activităţi de acces ilegal la sisteme informatice precum şi, cu ajutorul relaţiilor pe care le aveau în cadrul structurilor MAI, să efectueze verificări în bazele de date ale acestora”, arată sursa citată.

De asemenea, aceştia procedau chiar şi la închirierea unor apartamente situate în proximitatea locuinţelor persoanelor vizate şi de unde ar fi putut observa programul acestora sau asculta prin utilizarea unor mijloace tehnice performante discuţiile purtate în interior.

Toate aceste activităţi erau derulate în scopul obţinerii unor eventuale date şi informaţii compromiţătoare în baza cărora să poată percepe ulterior sume de bani de la persoanele vătămate, spun procurorii.

„Având în vedere experienţa profesională dobândită în anii în care şi-a desfăşurat activitatea în cadrul structurilor operative ale MAI, liderul grupului îi instruia periodic pe membrii grupării în vederea adoptării în mod constant a unor măsuri de contracarare a unor eventuale acţiuni derulate de organele de urmărire penală şi care să îi vizeze. În acest scop membrii grupării comunicau în permanenţă în timpul activităţilor de filaj îndreptate împotriva victimelor, transmiţându-şi eventuale autoturisme suspecte care se interpun între cele ale lor şi cele conduse de persoanele vizate şi de asemenea procedau la verificarea autovehiculelor pe care le foloseau pentru a identifica eventuale mijloace tehnice de monitorizare”, precizează DIICOT.

Într-unul din cazuri, membrii grupării au abordat direct persoana vătămată, au ameninţat-o cu o armă de foc şi, sub pretextul că ar fi poliţişti pe linia antidrog, i-au solicitat acesteia ca în schimbul muşamalizării unui dosar fictiv ce ar fi fost deschis împotriva ei să le achite suma de 200.000 de euro.

„La data de 14 august, procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO, au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a inculpaţilor care, cu ocazia interceptării ilegale a convorbirilor purtate de către mai multe persoane vătămate, în biroul unei societăţi comerciale pe care o administrau, au luat la cunoştinţă despre o eventuală tranzacţie financiară pe care au apreciat-o ca fiind de natură ilicită şi au planificat intrarea în mod fraudulos în sediul firmei în scopul sustragerii unei sume impresionante de bani despre care aceştia considerau că s-ar fi aflat în incintă”, informează comunicatul de presă.

Asupra lor a fost descoperit un microfon şi ustensile destinate instalării şi disimulării acestuia, iar în sediul firmei au mai fost identificate un dispozitiv de ascultare ilegală asemănător montat în biroul unde administratorii firmei îşi desfăşurau activitatea, precum şi două balize GPS montate pe autovehiculele utilizate de către aceştia.

Tot pe 14 august, procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO au efectuat şase percheziţii domiciliare în urma cărora au fost ridicate înscrisuri, medii de stocare şi suporţi optici conţinând date cu caracter clasificat, sumele de 26.805 euro, 36.165 USD, 26 de telefoane mobile, 19 stick-uri de memorie, 3 tablete, 4 dispozitive tip microfon de interceptare a discuţiilor în mediul ambiental, o baliză GPS, 2 camere video disimulate în borsete, un pistol de 9 mm deţinut legal, 83 de cartuşe şi un autoturism de teren.

Inculpaţii vor fi prezentaţi, duminică, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Cluj-Napoca şi al luptătorilor din cadrul SIAS.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul DIICOT.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

21 comentarii

  1. A aplicat omul ce a învățat să facă la locul de muncă ! Era specialist în întocmirea „mapelor profesionale”.

    • Nuuu creeed!! La Cluj? In buricul Universului?! Unde totul este lapte si miere? Unde nu exista coruptie?! Nu cred asa ceva… tz tz tz… Hai sictir

    • actiune de PR !

      trafic de persoane, trafic de droguri ?

  2. Mai multe detalii:angajat MAI epurat de Bascosu si braconaj Igas in 2011-au matrasit structurile de cercetare penala, mai ales pe cei care au lucrat la dosarul flota si contra pdl;angajat sipi matrasit de guvernul Ciolos in 2015, cand i-au epurat prin „militarizare” …????In acest caz, dar nu vroiati sa vanda in kaufland!

    • În 2011 dosarul Flota nu mai exista de 10 ani, ca atare bați câmpii.
      N-ai tu treabă în general cu realitățile din cadrul forțelor de poliție.

    • @Seb – Nu stiu ce zici tu acolo pentru ca esti cam incoerent, dar uite cine era fostul angajat:
      „Fostul şef de la Crimă Organizată din Cluj a fost reţinut de DIICOT pentru că avea o reţea infracţională prin care şantaja oameni de afaceri. Potrivit unor surse, este vorba despre Liviu Şipoş. Alături de el au mai fost arestaţi alţi 3 bărbaţi.”
      Ma intreb de ce g4media e asa scrupuloasa si nu-i da numele pentru ca multe alte publicatii o spun pe sleau

    • @Kafka: de ce? pentru că G4Media e susținătoare înfocata a actualului stat polițienesc-securist-mafiot conceput de fostul turnător la Securitate cu nume de cod Petrov pentru a fi folosit împotriva adversarilor politici și numit cu mare emfaza „stat de drept”. Aici am ajuns! Rușine să vă fie!!!

    • Retractez.Daca sustineti ca era fost sef si beneficia de pensie de la statul roman, inseamna ca e un gunoi care merita sa ia maximul special al pedepsei!!!!!!!Jeg ordinar si scursura sociala, mai rau de o mie de ori ca ultimul borfas.

  3. Violarea de domiciliu sau a sediului firma trebuie pedepsita de la 10 ani de puscarie in sus. Cum sa nu faca nefacute aceste japite si gunoaie umane cand legile sunt o minge la fileu ridicata de haita de cripto si neo ceausisti, securisti si militieni odiosi care au controlat Parlamentul Romaniei de la revolutia din ’89 pana azi?!!!!!!!!!

    In concluzie :
    – pedepsele pentru vatamarea corporala, amenintare, santaj ,violarea proprietatii , traficul de persoane si coruptie la nivel inalt trebuie marite de cel putin 3 ori.
    – pierderea pensiei pentru orice parlamentar, politist, senator, primar etc prins cu coruptia in gura
    – confiscarea averilor ilicite!!!!!!!!!!
    (pedepsele din codul penal sunt o mizerie pesedistoaldistoudemerista, codul penal trebuie regandit de la zero pornind de la sacralitatea drepturilor individuale si sfintenia proprietatii private, ambele distruse sau minimalizata intentionat de comunisti )

    • NU!

      Ar trebui sa fie pedeapsa pe viata pentru toti cei care trebuie sa aplice legea cat si cei care scriu legea. La prima incalcare a legii primesti 30 de ani cu executare. La a 2-a primesti si restul pe viata.

  4. Siguranța și încredere, nu?

  5. „Fostul şef de la Crimă Organizată din Cluj a fost reţinut de DIICOT pentru că avea o reţea infracţională prin care şantaja oameni de afaceri. Potrivit unor surse, este vorba despre Liviu Şipoş. Alături de el au mai fost arestaţi alţi 3 bărbaţi.”
    Ma intreb de ce g4media e asa scrupuloasa si nu-i da numele pentru ca multe alte publicatii o spun pe sleau

  6. Probabil e doar o reglare de conturi intre doua grupari de interlopi.

    Pacat ca aceste grupuri infractionale sunt platite din bani publici pentru a veghea la siguranta populatiei.

  7. Care va sa zică Miliția frate cu infractorul!
    Vedeti cui a dat pzd pensii speciale!
    O sa ia banditul asta pensie speciala pana la adânci bătrânețe!
    O sa o o zguduie prin anchete pana i se da Neinceperea urmăririi penale.
    Sau prescrierea faptelor.
    Trăiască frăția intre hoti si cei care cercetează sau judeca!

    • Uite cum CONFIRMA cu un curaj nebun un Politist din Capitala, Septimiu Pam intr-o postare pe Facebook, ca SEFII politiei Capitalei si Seful IGPR sunt in cardasie cu interlopii, GRAV!!
      Mascatii NU au gresit Adresa zilele trecute, dimpotriva, la acea Adresa unde locuieste un luptator SIAS, are ADRESA Legala si unul dintre criminalii cautati, fost prieten din copilarie cu luptatorul SIAS!

      „CURAJ NEBUN Un polițist DEMASCĂ șirul complicităților dintre șeful Poliției, șeful Poliției Capitalei și Duduieni: DE CE au „greșit” mascații adresa.
      Curaj nebun al unui polițist din București.
      Sătul de informațiile din media și de criticile aduse Poliției Române, omul a decis să facă lumină și să explice, pas cu pas, cum șefii din Poliție, de la șeful Poliției Capitalei, la șeful IGPR, s-au amestecat în ancheta deschisă după moartea lui Emi Pian și de ce mascații au greșit adresa și au descins acasă la un luptător SIAS, lucru care nu a fost nici pe departe o greșeală.
      „Am auzit și citit atâtea aberații spuse sau scrise cu privire la subiectul „Pian”, încât simt nevoia să ofer o perspectivă ceva mai riguroasă. E cam lung, dar merită!
      La 03/04.08.2020, când s-a comis fapta din Giulești în urma căreia a decedat Mototolea Florin, zis Emi Pian, scandalul a pornit de la ceva „miștouri” făcute de suspomenitul la adresa unui tânăr confrate de barbut, care s-a simțit ofensat în bască de cuvintele: „ești un țigan sărac și fără femei!” (citat din maestrul Pian – opere complete – rog a nu mi se atribui alte intenții, că „nuentradevăr”).

      În treacăt trebuie menționat că Mototolea e fost Duduianu, dar și-a schimbat numele după nevastă, așa cum obișnuiesc cei care au fost deseori urmăriți penal și căutați, numele și adresa, în speranța că vor reuși să creeze confuzie, o să vedeți mai târziu de ce e important aspectul.

      Cazul a fost preluat de Serviciul Omoruri, ce a tratat lucrurile cu profesionalism și maximă celeritate, așa cum e deja de notorietate că procedează cu toate dosarele.

      În câteva zile a fost administrat probatoriul care în ziua de 07.08.2020 a dus la arestarea autorului, un puști oarecare din „clanul RINU” din sect. 2, individ care în acest interval de timp fusese la rândul său victima unei tentative de omor, comisă în mod evident din răzbunare de către rudele lui Pian.

      S-a documentat și această fază a doua a cauzei, respectiv tentativa de omor comisă după fapta de omor, asupra autorului de omor urmărit nu pentru a fi prins, ci pentru a se răzbuna, de către cei doi frați ai lui Emi Pian, respectiv „Grațian” și „Ciprian”, și încă un tovarăș de-al lor.

      Pe tot parcursul anchetei, încă din primele minute, Șeful Poliției Capitalei, Cms. Șef Berechet Bogdan, mai cunoscut printre subalterni drept „Beizadeaua”, a avut o atitudine duplicitară în sensul că insista să afle exact și imediat fiecare pas făcut de Serviciul Omoruri în dosar, DEȘI LEGEA INTERZICE CLAR ACEST LUCRU, ce s-a mai găsit, pe cine urmează să aresteze, detalii tehnice strict secrete, când se iau măsuri cu autorul etc., pe de altă parte se afișa toată ziua bot în bot cu neamurile lui Pian, la televizor.

      Evident că în atare circumstanțe nu i-a mai răspuns nimeni la întrebările total deplasate, i s-a comunicat sec că ancheta e în desfășurare, motivele refuzului fiind pe de o parte de ordin legal, pe de alta legate de faptul că pe această filiera ierarhică ajung informații la presa sau în alte medii, iar acest lucru este de natură să afecteze activitatea de urmărire penală.

      Dupa ce s-a probat și faza a 2-a a dosarului, s-au stabilit detaliile actiunii, tot în secret, dar nu fără îndrumare și control, acțiunea fiind girată de cms. Șef Gavriș, fost șef al Serviciului Omoruri și prim adjunct al Poliției Capitalei, deci absolut îndreptățit să supervizeze.

      Pentru suport s-a apelat la serviciile Jandarmeriei, existând suspiciuni că o eventuala raportare ierarhică în vederea obținerii de sprijin de la alte servicii ar putea genera scurgeri de informații.

      Miercuri dimineață, pe 12.08 2020, s-a intrat peste Duduieni, au fost găsiți toți. Dormeau liniștiți pe prispă/terase, înșirați ca sardelele pe paturi și saltele, deși aveau DOUĂ palate cu două etaje și „jde” camere, plus o mansardă uriașă (asta pentru culoare )

      Nu se așteptau să vină cineva peste ei pentru că, ghici ciupercă, NU AVUSESE CINE SĂ-I AVERTIZEZE.

      Onor comisarul Berechet dimpreună cu ortacul său mai mare, chestorul Vasilescu, seful IGPR, au aflat de acțiune de la televizor.

      Acum, ud fleașcă de supărare, Chestorul Vasilescu trimite control la Serviciul Omoruri, pe motiv că nu a fost anunțat și că, pretinde el fără să cunoască detalii, s-ar fi greșit una dintre adrese, la percheziții.

      Nu, domnule Vasilescu, țeapă, adresa nu e greșită, ci unul dintre criminalii căutați are domiciliul legal în casa unui luptător SIAS al IGPR, cu care e prieten bun din copilărie, la derută, așa cum am pomenit la începutul articolului!

      Ce ziceți de treaba asta? Nimic? Mucles? Pe asta nu o mai dați la presă?

      În consecință, subiectul real este de ce are interlopul domiciliul în același imobil cu mascatul de la SIAS, nu că au greșit „Omorurile” adresa.

      În urma acestei acțiuni au primit mandat de arestare trei membri ai clanului Duduianu, deci o instanță a confirmat corectitudinea modului în care s-a acționat și a probatoriului administrat.

      Și acum să vă spun de ce nu ați fost anunțat, domnule Vasilescu, nici dvs. nici domnul Berechet.

      Pentru că în noaptea de 08/09.08. 2020, împreună cu Berechet si Seful sectorului 5 Poliție, noaptea ca hoții, în timp ce colegii dvs. nu dormeau deja de o săptămână ca să prindă criminalii, dumneavoastră se pare că v-ați întâlnit intr-o biserica din sect 5 (NOAPTEA, ÎNTR-O BISERICĂ!!!) tocmai cu apropiați ai criminalilor din Clanul Duduianu!

      ȘEFUL POLIȚIEI ROMÂNE, LA NEGOCIERI CU UN CLAN MAFIOT ȘI CRIMINAL, NOAPTEA, ÎNTR-O BISERICĂ! Dacă e adevărat, asta chiar e o știre.

      Scopul era determinarea familiei Pian să devanseze ora la care este scos mortul din casă, respectiv 14.00, la o ora foarte matinală, lucru care s-a și concretizat.

      Ba chiar v-ați și lăudat printre apropiați cu marile dvs. realizări!

      Întrebarea logică este: Ce i-a promis Vasilescu lui Elvis, fiul lui Pian, noaptea în biserică, pentru acest favor acordat, de este atât de supărat pe Serviciul Omoruri că i-a stricat promisiunile?

      Răspunsul e logic: PROTECȚIE!

      O protectie pe care nu a mai putut să o acorde din cauza unora care și-au permis să acționeze ca la carte și să adune criminalii de pe străzile unde-i păzea poliția lui Vasilescu și-a lui Berechet.
      SP
      Ghici cine nu are ce căuta în poza asta. Ala, bala, portocala…”, scrie Septimiu Pan pe Facebook

    • 14 August 2020: „Șeful SGIV, serviciu special creat în cadrul Poliției Capitalei pentru a documenta activitatea interlopilor, a afirmat, într-un interviu pentru Digi24, că ofițerii acestei structuri ar fi fost presați anul trecut să renunțe la anchete, după ce le-a fost interzisă colaborarea cu procurorii DIICOT. Sincopa de anul trecut a dus la haosul prezent astăzi pe străzi, a acuzat comisarul-șef Andrei Marius, în prima sa ieșire publică în cei 20 de ani de carieră.
      Fragment din interviul acordat de Andrei Marius postului de televiziune Digi 24:

      ”Comisar-șef Andrei Marius, șeful Serviciului Grupuri Infracționale Violente : Întrucât am înțeles să continuăm aceste activități cu toate untitățile de parchet, din interior s-au declanșat anumite presiuni, cercetări prealabile, analize de climat organizațional, controale inopinate din partea conducerii, aspecte care au îngreunat activitatea. Mai mult decât atât, o treime din cadrul colectivului a părăsit structura căutând alte locuri de muncă.

      Reporter: S-au oprit unele anchete pentru că nu ați mai putut colabora cu DIICOT și ancheta fapte mai grave?

      Comisar-șef Andrei Marius: Așa este, unele anchete au fost oprite de pe o zi pe alta. (…) Să ne gândim dacă în anii 2014-2015-2016 astfel de evenimente au mai fost, vă spun că NU au mai fost lucrurile astea. Au început să apară pe fondul slăbirii acestei structuri la nivel de București și odată cu, probabil, această pandemie și întoarcerea în țară a multor infractori din alte state europene. (…) Nu pot să vorbesc despre acele anchete, nu știu în ce fază sunt, s-ar putea să vorbesc de anumite anchete are sunt în desfășurare și nu ar fi profesional din partea mea. Cert este că nouă ni s-a oprit delegarea în acele anchete! (…) Așa cum am menționat în toate materialele pe care le-am făcut, am încercat să arăt că aceste ingerințe și presiuni nejustificate nu fac decât să afecteze activitatea serviciului, care, până la urmă, se va vedea în stradă, prin acele conflicte stradale care pot să apară între membrii acestor grupuri. (…)

      În plus, apar și alte probleme, o recunoaște chiar șeful din Poliție: colegi de-ai lui care trădează tabăra și oferă informații infractorilor.

      Andrei Marius: Vă pot spune cu certitudine că am avut, în fiecare anchetă complexă, câte un polițist care a fost cercetat, (…) Membrii lumii interlope înțeleg să săvârșească diferite infracțiuni, în momentul în care sesizează că sunt cercetați sau știu că sunt cercetați încearcă să afle diferite lucruri din cadrul anchetei, să rezolve problema, să stingă ancheta penală și de multe ori ajung, într-adevăr, să solicite aceste date și informații prin intermediul unor polițiști. (…) Nu vrem ingerințe, nu vrem presiune, vrem doar să ne facem treaba. (…) Anul trecut au fost ingerințe din partea conducerii. Nimeni nu ne garantează că peste un an de zile nu vor fi alte situații similare având în vedere inclusiv ieșirea mea publică.”

      Într-un alt interviu, acordat postului de televiziune B1 TV, șeful SGIV i-a nominalizat pe Ciprian Miron și Radu Gavriș.

      ”Totul s-a schimbat la inceput de 2019 cand comanda Politiei Capitalei a fost inlocuita. La comanda era comsiar sef Miron si director general comisar sef Radu Gavris care, din ianuarie ne-au solicitat clar si vehement sa incetam activitatile efectuate la nivel DIICOT.” a precizat Marius Andrei.

  8. INTREBARE: CAND il Claseaza DIICOT si p-asta?!!!
    1 An sau 2 Ani?!
    Pariez!!!

  9. Lili ,și când au de gând interlopii din Pnl să demită interlopii din poliție ?Dacă nu ști untreab-o pe GABRIELA CONSTANTINESCU ea are răspuns pentru toate măgăriile Pnl si ale lui KlauSÂLĂ chiar dacă nu cred că este adevăratul ei nume .De la CUCUVEAUA MOV la Alinionescu sunt numai pseudonime pe acest site .Dar de don Vela șpăgarul ce zici e tot de la Pnl.

  10. :))))))
    Interesant!
    Liderul a dat dovada de mult profesionalism.
    Daca era la fel de bun si in timpul serviciului se explica de ce a continuat si dupa ce a incetat raporturile cu acesta.
    In timpul in care era angajat era foarte prost salarizat ( raportat la ceea ce putea si facea ). Clar!
    S-au acumulat frustrari si a actionat sub imperiul acestora.
    Si-a demonstrat ca se poate sa fii foarte bine platit daca descoperi si destructurezi retele.
    Din pacate, a fost nevoit sa-si stabileasca singur remuneratia corecta pentru calitatile sale profesionale.
    Pana la urma, si de aceasta data a fost platit tot din banii contribuabililor! :))))))
    Numai ca acesti ultimi contribuabili au fost mult mai corecti cu valoarea contributiilor.

  11. Asta, fost sef prin MAI, are PENSIE SPECIALA, evident!!