G4Media.ro

Grup de lucru la nivelul coaliției guvernamentale pentru pensiile speciale / Raluca…

sursa foto: Facebook/ Florin Cîțu

Grup de lucru la nivelul coaliției guvernamentale pentru pensiile speciale / Raluca Turcan: Vom vedea ce decizie politică vom lua în privința aleșilor locali

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, sâmbătă, întrebată când vor fi eliminate pensiile speciale pentru alte categorii, după ce parlamentarii nu mai beneficiază de astfel de pensii, că la nivelul coaliţiei este un grup de lucru pe pensiile speciale, iar Ministerul Muncii va pune la dispoziţie câteva variante de abordare, însă acţiunea în acest sens trebuie făcută prin lege, prin dezbatere parlamentare, relatează News.ro.

„Aş vrea să văd rezultatului votului în Parlament pe pensiile speciale. A fost promulgată doar legea privind indemnizaţia parlamentarilor care are o contribuţie în plus la buget destul de mică. Ca un ac în carul cu fân. Nu uitaţi că avem alte şase legi speciale, cu excepţia celor ocupaţionale în sectorul de apărare şi ordine publică, unde există inechităţi destul de mari şi aici mi-aş dori să văd acţiunea politică, parlamentară, a tuturor celor care s-au concentrat pe pensiile parlamentarilor. Avem aproximativ 9.600 de beneficiari de pensii speciale care au o pensie medie de aproximativ 9.500 de lei. În timp ce 4,9 milioane de pensionari din sistemul public de pensie au o pensie medie de 1.500 lei. Dintre acestea, aproximativ 2,5 milioane trăiesc sub pensia medie de 1.500 lei”, a afirmat Raluca Turcan sâmbătă la Parlament.

Întrebată când am putea să vedem o altă eliminare de categorie de pensii speciale, cum ar la funcţionarii publici parlamentari, diplomaţi sau Curtea de Conturi, ministrul Muncii a răspuns: „Noi vom pune la dispoziţie câteva variante de abordare a legilor speciale, însă acest lucru ţine de votul Parlamentului, pentru că lucrul acesta se face prin proiect de lege, dezbatere parlamentară, şi mi-aş dori să se întâmple cât mai repede”.

„Noi avem deja câteva variante în lucru şi voi discuta cu colegii din Parlament. Vom pune la dispoziţie aceste variante. Din câte am înţeles, chiar la nivelul coaliţiei s-a anunţat un grup de lucru pe pensii speciale şi în acest grup de lucru evident că noi vom trimite variantele elaborate de către minister. Nu mă pot hazarda să dau un termen”, a completat Turcan.

Chestionată dacă PNL e de acord cu eliminarea pensiilor speciale pentru aleşii locali, Turcan a replicat: „În momentul de faţă, pensiile aleşilor locali au fost prorogate. Vom vedea decizia politică pe care o vom lua”.

Intregral pe News.ro.

sursa foto: Facebook/ Florin Cîțu

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Ce decizie politică ? Cine i-a obligat să candideze ? Când ne-au cerut votul ne-au spus că se vor speti să lucreze pentru binele nostru, acuma vor pensii speciale pentru ei. O țeapă de la Țepeș !

    • Pentru Romania sunt importante acum:
      -Legea Pensiilor Speciale anulat tor,
      – Lege pentru anularea definitivă a pensionarii speciale a alesilor local ( Primari, VicePrimari, consilieri) lege prorogata pentru a se uita,
      – Lege pentru anularea cumularii pensiilor cu salariul la toate instituțiile statului,
      As numi Legea Pensionarului Căpuşă.
      Căpuşă!
      Sunt legi urgente!
      Termen maxim 30 aprilie 2021.
      Nu o mai zguduiti!
      Poporul numai are răbdare!

  2. Ce decizie politica?
    Ati castigat alegerile cu un program !

    • Cu ce??!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      Ati mai auzit vreun PNList sa invoce maretele PROMISIUNI din Programul de guvernare al PNL plin de promisiuni marete(altfel NICI darcu’ nu ii vota!) cu care au candidat la alegerile parlamentare din Decembrie 2020, care PROMITEA Cresterea cu 8% a Punctului de pesnie incepand cu 1 Ianaurie 2021?!
      Intrebat de un jurnalsit cum de ingheata Punctul de pensie in 2021 cand PNL a PROMIS in Programul de guvenrare(asa se numeste, gasiti pe inetrnet!) cu care PNL a candidat la alegerile parlamentare din 6 Decembrie 2020 ca Punctul de pensie va CRESTE cu 8%, premierul de paie Vasilica Catu a raspuns sfidandu-ne: „Era programul electoral(!!!!), nu e in Programul de guvernare”(al aliantei!) !!!
      Cata ipocrizie, asa ceva nici Dragnea nu si-a permis sa ne sfideze direct in fata, Dragnea ne sfida prin omisiune!
      Catu Vasilca ne sfideaza dierct in fata, cu un tupeu rar intalnit!!!
      Rusine, PNLilor, rusine Johannis, mincinosilor!

      Dupa spusele Ralucai, mai crede careva ca TOATE pensiile speciale vor fi eliminate, cand ea NU are curaj sa spuna ce va fi cu pensiile speciale ale primarilro!!!????
      Sa vezi atunci bataie de joc, explodeaza mareata alianta a lui Joahniis, aia care urma sa ne fericeasca si sa ne scape de dezastrul lasat in urma de PSDragnea, cum ne promitea Johannis!!!!!

    • Corect, sa nu uitam totusi, Darie :
      USL=PSD + PNL

  3. Nu vorbiti de prorogare!
    Anulare!
    De o mie de ori Anulare!
    Cine este vinovat de Nedezvoltarea localității unde au mâncat cașcaval acesti indivizi?
    Ce au facut?
    Au împovărat bugetul public cu cheltuieli salariale exorbitante si cheltuieli cu panselute si borduri!
    99,99% din alesii locali au marit schema de personal a Primariei de 5 sau 6 ori!
    Amante, cumetre sau pensionari de 75 de ani care vin pe brânci la Primărie pentru combinatii 100% ilegale.
    Nu pentru Pensii la alesii locali!
    Sunt vinovați pentru Nedezvotarea celor 3187 de localități!
    Au promovat hotie si sărăcie!
    Niciunde in lume nu sunt pensii de acest fel!
    Trebuie sa iesim din demagogie si minciuna!

    • Grupul de lucru va ingropa pensiile speciale!
      Peste o luna o sa avem alte subiecte.
      PNL nu poate sa anuleze acest act odios prorogat!
      Prorogat sa uite lumea!
      Apoi pe şest adoptat!

  4. MECANISMUL CREAT PENTRU A FACE POSIL ABUZUL SI PENSII SPECIALE ENORME ESTE NEATINS !

    ABUZUL CONTINUA !

    • Mafioții locali pot merge la Puscărie!
      Mafioți locali = Alesii Locali (Primari, VicePrimari, Consilieri)
      Nimeni nu va plânge după ei!
      Doar PNL vrea sa le dea Pensii Speciale!

  5. SPOILER: IN FINAL NUMARUL PRIVILEGIATILOR SI AL PENSIILOR SPECIALE CRESTE. PENSIILE SPECIALE SE DUBLEAZA!

    STIATI CA politienii SE PENSIONEAZA LA 45, NU-I ASA ? EI BINE, SE PENSIONEAZA LA 41. SI SUNT IMEDIAT REANGAJATI LA GUVERN, IN ADMINISTRATIE. DEVIN CUMULARZI

    romania RASPLATESTE HOTIA SI NEMUNCA !

  6. Pensiile speciale au ridicat nivelul coruptiei in Justitie. Eliminati-le urgent si cresteti salariile functie de probitate si integritate.

  7. Pentru Romania sunt importante acum:
    -Legea Pensiilor Speciale,
    – Lege pentru anularea definitivă a pensionarii alesilor locali ( Primari, VicePrimari, consilieri) lege prorogata pentru a se uita,
    – Lege pentru anularea cumularii pensiilor cu salariul la toate instituțiile statului,
    As numi Legea Pensionarului Căpuşă.
    Căpuşă!
    Sunt legi urgente!
    Termen maxim 30 aprilie 2021.
    Nu o mai zguduiti!
    Poporul nu mai are răbdare!

  8. Raluca Turcan, politruc mic ce esti, ar trebui să spui că toate pensiile speciale vor dispare, iar modalitățile vor fi stabilite de parlament. Atât!!

  9. Nu o mai dați cotită ! Faceți ce trebuie făcut ! Și repede !!!

  10. În 2010, în plină criză economică, administrația Emil Boc a eliminat toate pensiile speciale introduse de majoritățile parlamentare anterioare.
    De ce atunci s-a putut ???????
    Pentru ca in 2021 , 7 din cei 9 magistrati din C.C.R. sunt beneficiari de astfel de pensii.
    Cu toate ca Constitutia spune altceva.
    Ei sunt mai presus de lege !

    CONSTITUTIA ROMANIEI spune clar :

    Art. 16 – Egalitatea în drepturi
    (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
    (2) Nimeni nu este mai presus de lege.

    LISTA RUSINII !
    Judecătorii Curții Constituționale a Romaniei

    Valer DORNEANU – Președinte
    -salariu 24.000 lei
    -pensie 27.000 lei ( pensia mai mare decat salariul cu 3.000 lei )
    51.000 lei ( 510.000.000 lei vechi )

    Cristian DELIORGA
    -salariu 22.500 lei
    -pensie 21.000 lei
    43.500 lei ( 435.000.000 )

    Marian ENACHE ( * )
    -salariu 24.700 lei
    -pensie 26.700 lei ( pensia mai mare decat salariul cu 2.000 lei )
    51.400 lei ( 514.000.000 )

    Daniel-Marius MORAR
    -salariu 23.000 lei
    -pensie 29.100 lei ( pensia mai mare decat salariul cu 6.100 lei )
    52.100 lei ( 521.000.000 )
    Mona-Maria PIVNICERU
    -salariu 23.600 lei
    – pensie 32.000 lei ( pensia mai mare decat salariul cu 8.400 lei )
    55.600 lei ( 556.000.000. )
    Livia Doina STANCIU
    -salariu 23.600 lei
    -pensie 37.900 lei ( pensia mai mare decat salariul cu 14.300 lei )
    61.500.000 lei ( 615.000. 000 )

    VARGA Attila
    -salariu 23.500 lei
    -pensie 8.300 lei
    Gheorghe STAN
    -salariu 19.9oo lei
    Indemnizatie detasare 113.381 lei ( 9.448 lei / luna )
    -indemnizatie locuinta 34.748 lei ( 2.896 lei / luna )

    Elena-Simina TĂNĂSESCU
    -salariu Institutul European din Romania 2514 lei
    NU apare in Declaratia de avere salariul de la C.C.R.
    pensie –

    Si asta nu e tot !!!!!

    Fiecare judecător al Curţii Constituţionale primeşte lunar două sporuri pentru acelaşi lucru.
    Mai exact pentru faptul că sunt… stresaţi.
    Primul se numeşte spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi este de 5.660 de lei, brut
    Al doilea, în valoare de 4.390 de lei, se numeşte spor pentru muncă în condiţii vătămătoare în care, din nou, este inclusă suprasolicitarea neuropsihică.
    Documentele oficiale arată că judecătorii se stresează cel mai tare pentru că… atenţie… sunt speciali şi unici.
    De asemenea, nivelul de stres creşte atunci când se întâlnesc cu oameni din alte ţări.

    Fara alte comentarii !