Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sorin Grindeanu susține că la Camera Deputaților nu a fost depus niciun proiect de lege care să vizeze restanțele din PNRR.
„A mai trecut o zi. Am verificat acum în tot aparatul administrativ al Camerei Deputaților.
Parlamentarii puterii nu au depus NICIUN proiect de lege privind restanțele din PNRR. Cum se poate convoca sesiune extraordinară dacă nu avem niciun proiect depus?!
Cum Guvernul demis nu mai poate depune inițiative la Parlament, era de datoria aleșilor PNL și USR să facă acest lucru. Nu au făcut-o!
Cine blochează miliardele de euro pentru România?!
Reamintesc că la Camera Deputaților am trecut deja 4 legi vitale în 24 de ore, în ultima zi de sesiune parlamentară, în timp ce Senatul condus de dreapta a dormit pe el și a picat alte două proiecte.
Propagandei bolojeniste iar o să i-o ia algoritmul razna, dar ce anume blochează PSD dacă premierul demis, Pâslaru și toți țuțerii lor n-au reușit să finalizeze niciunul dintre proiectele restante?!
Între timp, INS ne anunță că salariul mediu SCADE de la o lună la alta, în timp ce inflația este la peste 10%.
Go, Bolo!”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.