Home » Orașul meu » Iași » Grefierii de la Curtea de Apel și Tribunalul Iași au reluat protestele

Grefierii de la Curtea de Apel și Tribunalul Iași au reluat protestele

Grefierii de la Curtea de Apel și Tribunalul Iași au reluat protestele
sursa foto: G4Media
Ascultă articolul

Grefierii de la Curtea de Apel și Tribunalul Iași au reluat, astăzi, protestele suspendate în urmă cu aproximativ două săptămâni. Liderul sindical de la Iași, Lăcrămioara Cipiniuc a declarat că se judecă doar cauzele urgente, iar programul cu publicul este redus la jumătate. Între orele 10:00 -12:00, a fost sistată complet activitatea și grefierii au protestat în fața instanțelor de judecată, transmite Radio Iași.

- articolul continuă mai jos -

Lăcămioara Cipiniuc a precizat că în decembrie a fost emisă o hotărâre de Guvern pentru acoperirea restanțelor salariale din lunile octombrie și noiembrie dar plățile au fost făcute doar pentru luna noiembrie. Ea a mai spus că nu există niciun act guvernamental elaborat până în momentul de față pentru acoperirea restanțelor salariale din ultimele nouă luni și, pe de altă parte există incertitudini că vor fi acoperite integral salariile pe anul în curs:

”Suntem în aceleași forme de protest, adică înjumătățirea programului de lucru cu publicul și nu participăm decât la judecarea cauzelor urgente, iar în intervalul 10:00 -12:00 suntem prezenți în holul sau în fața instanței, întrerupând activitatea. Cu privire la revendicările noastre nu s-a întâmplat nimic. La sfârșitul lunii decembrie, printr-o hotărâre de guvern, s-a stabilit plata diferențelor salariale din octombrie și noiembrie. În ceea ce privește Curtea de Apel Iași, am primit doar diferența de pe luna noiembrie, însă noi avem în continuare restanțe încă din luna aprilie, așa cum am spus de la debutul protestului nostru, motiv pentru care mai avem restanțe salariale neîncasate și o mare incertitudine cu privire la salariul viitor.”

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole