G4Media.ro

Germania: Justiția se opune îndepărtării unui basorelief antisemit în orașul lui Luther

wikipedia

Germania: Justiția se opune îndepărtării unui basorelief antisemit în orașul lui Luther

Curtea Federală de Justiție a Germaniei, cel mai înalt organism judiciar al țării, s-a pronunțat marți împotriva înlăturării basoreliefului medieval antisemit, „Scroafa evreilor”, de pe o biserică care a fost leagănul Reformei Protestante, potrivit Le Figaro.

Decizia tribunalului din Karlsruhe (sud-vestul Germaniei) ar trebui să pună capăt unei bătălii juridice care a început în urmă cu cinci ani cu privire la sculptura situată la o înălțime de opt metri înălțime și care împodobește aripa sudică a bisericii Sfânta Maria din Wittenberg (est) din 1290. Clădirea în care Martin Luther (1483-1546) a predicat pentru prima dată în limba germană este inclusă în Patrimoniul Mondial.

Provocarea aversiunii față de evrei

Basorelieful arată evrei și purcei care sug lapte de la o scroafă, în timp ce un rabin ridică piciorul și coada animalului pentru a-i examina anusul. Motivul metaforic al animalului a fost menit să provoace aversiune față de evrei în orașul în care călugărul Luther, al cărui antisemitism a fost bine documentat de istorici, și-a postat tezele împotriva indulgențelor Bisericii Catolice în 1517, marcând astfel nașterea Reformei.

Judecătorii Curții Federale au considerat că, dacă lucrarea este calomnioasă, prezența unei plăci la poalele bisericii în memoria victimelor Shoah face din ea un „memorial” și astfel l-au respins pe reclamant, un membru al comunității evreiești din Germania, care a cerut ca sculptura să fie demontată. Această „scroafă a evreilor” exprimă cu siguranță „ostilitate și ură față de evrei” și constituie „o insultă la adresa evreilor”, potrivit magistraților.

Condamnarea „antisemitismului secular”

Instalarea în 1988, pe vremea RDG-ului comunist, a unei plăci de bronz care amintește memoria celor „șase milioane de evrei” exterminați de regimul nazist, a transformat-o în „un memorial menit să comemoreze și să reamintească secolele de discriminare și persecuție a evreilor până la Shoah”, au spus ei.

Consiliul Central al Evreilor din Germania, principalul organism reprezentativ al comunității evreiești, a declarat după această decizie că „Biserica ar trebui să-și recunoască în mod clar vina și să-și condamne vechiul antisemitism”.

„Scroafa evreilor” stârnise o polemică acerbă în 2017, anul în care Germania a sărbătorit 500 de ani de la Reformă, cu publicarea unei petiții și apoi a unei contrapetiții, înainte ca disputa să ajungă în instanță. Înainte de decizia Curții Federale de Justiție, reclamantul își exprimase intenția de a sesiza Curtea Constituțională sau Curtea Europeană a Drepturilor Omului, potrivit presei.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. „la o înălțime de opt metri înălțime”. Bine ca nu e la o adancime de opt metri inaltime.