Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
George Maior a avut vineri o întâlnire în format videoconferință cu Victoria Nuland, subsecretar de stat pentru afaceri politice, cu ocazia încheierii mandatului de ambasador al României la Washington, potrivit unui comunicat de presă. Maior merge ambasador în Iordania, principalul partener al SUA în rândul statelor arabe din Orientul Mijlociu, iar Andrei Muraru este noul ambasador român în SUA.
Maior și Nuland au discutat despre parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite. Oficialul american a menționat ”viziunea strategică” a diplomatului român.
”Ambasadorul George Cristian Maior și-a exprimat convingerea că oficialul american va continua să întrețină bune relații cu viitorul ambasador al României la Washington, Andrei Muraru, împreună cu care va colabora pe mai departe la aprofundarea Parteneriatului Strategic româno-american. Astfel, a fost exprimată dorința continuării și diversificării relațiilor în plan bilateral și hotărârea ambelor părți de a continua eforturile vizând extinderea și aprofundarea relațiilor privilegiate existente în cadrul parteneriatului strategic, în toate domeniile acestuia: politic, militar, economic, și de energie”, potrivit comunicatului citat.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Doamna nuland e binecunoscuta pentru înaltă considerație pentru Uniunea Europeană
https://www.theguardian.com/world/video/2014/feb/07/eu-us-diplomat-victoria-nuland-phonecall-leaked-video
Neocons, warmongers si ea si sotul si tatal…”new american century” cik…ce vremuri.
Sa-i multumeasca ucrainienii pt Maidan, iar platitorii de taxe americani pt cei 5 mld dolari tocati in rasturnarea lui Ianukovici.
De atunci a inceput dusmania cu Rusia.
Speranta moare ultima, dar sigur moare. Relatii bune nu vor exista niciodata cu mafia statala romaneasca.