Mediafax
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Luciano Spalletti, în vârstă de 64 de ani, va prelua conducerea tehnică a naţionalei Italiei, de la care a demisionat recent Roberto Mancini, informează Gazzetta dello Sport.
“Luciano Spalletti a spus da pentru a prelua echipa naţională, iar FIGC urmează să anunţe acest „da” mâine”, notează jurnalul italian.
Spalletti ar urma să semneze un contract pe trei ani, valabil până în septembrie 2026.
Tehnicianul a antrenat ultima dată echipa Napoli, cu care a şi câştigat titlul în Serie A.