G4Media.ro

GALERIE FOTO Ziua Europei, sărbătorită prin „porți deschise” la instituțiile europene

Foto: Flickr/Parlamentul European

GALERIE FOTO Ziua Europei, sărbătorită prin „porți deschise” la instituțiile europene

Ziua Europei este sărbătorită în fiecare an în data de 9 mai, marcând semnarea Declarației Schuman în 1950. Cu o lună înainte de alegerile europene (care se vor desfășura în perioada 6-9 iunie), instituțiile UE de la Bruxelles și din alte orașe au organizat „ziua porților deschise” saâmbătă, 4 mai, iar cei interesați au avut ocazia de a afla mai multe despre ce face Europa pentru ei și împreună cu ei. Aceștia au fost invitați să participe la dezbateri, la spectacole live, la jocuri și la alte activități.

Fotogalerie: activitățile organizate la Parlamentul European:

Iată principalele activități care au fost anunțate pentru sâmbătă, 4 mai, într-un comunicat transmis pe pagina oficială Europe Day 2024:

„Parlamentul European

O ceremonie de deschidere cu vicepreședintele Marc Angel (S&D, LU), urmată de activități pentru toate vârstele, cu standuri de informare și sesiuni scurte pe teme precum lupta împotriva dezinformării, femeile în politică și campaniile electorale. Cetățenii vor fi invitați să descopere cum se votează la alegerile europene, de ce este important votul și cum pot contribui la protejarea democrației. Vor avea loc vizite ghidate ale expoziției VOTE (Parlamentarium) de la Bruxelles. Consultați programul complet aici și evenimentele organizate în cele 27 de țări ale UE aici.

Consiliul Uniunii Europene

Pe tot parcursul zilei, vizite ghidate, fără înregistrare prealabilă, pentru ca cetățenii să exploreze și arhitectura clădirilor Consiliului. Vizitatorii mai tineri au avut prgătite activități dedicate, inclusiv o „vânătoare de comori”. Fiecare dintre cele 27 de state membre a avut un stand pentru a-și prezenta tradițiile naționale, specialitățile culinare și atracțiile turistice. De asemenea, a fost anunțată o expoziție dedicată celei de-a 20-a aniversări a extinderii UE din 2004. Mai multe informații aici.

Comisia Europeană

Ziua de 4 mai a fost dedicată vizitării clădirii Berlaymont din Bruxelles. „Comisia le va oferi cetățenilor ocazia de a afla care este rolul său, de a explora satele tematice create pentru acest eveniment și de a descoperi istoria și valorile UE. Vizitatorii vor avea ocazia să afle ce face Comisia pentru a ne apăra democrația și diversitatea, precum și în ce mod construim un viitor mai digital și mai ecologic. O secțiune specială va fi consacrată sprijinului pe care îl oferim Ucrainei. Activități speciale vor marca cea de-a 20-a aniversare a extinderii UE din 2004, sărbătorirea a 25 de ani de existență a monedei euro și aniversarea celor 30 de ani ai pieței unice. Programul complet – aici.”

Banca Centrală Europeană

„Cetățenii vor avea ocazia să afle mai multe despre euro, moneda comună a 20 de țări din UE, despre proiectul privind moneda euro digitală și despre ce face BCE pentru a menține prețurile stabile și băncile sigure și solide. La 4 mai, cetățenii se vor putea întâlni cu experți ai BCE la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles (mai multe informații aici). În aceeași seară, BCE va deschide porțile sediului său din Frankfurt pentru vizitatorii înregistrați în prealabil, ca parte a inițiativei „Noaptea Muzeelor”, iar la 9 mai va participa la Festivalul Europei de la Frankfurt.”

Curtea de Conturi Europeană

La 9 mai, auditorii UE din Luxemburg vor propune jocuri interactive interesante și le vor oferi cetățenilor posibilitatea de participa la un quiz pentru a-și testa competențele în materie de audit. Familiile și persoane de toate vârstele vor putea afla cum contribuie CCE la protejarea banilor cetățenilor UE. Programul complet aici.

Serviciul European de Acțiune Externă

Vizitatorii Serviciului European de Acțiune Externă sunt invitați să experimenteze în mod direct realitatea dinamică a activității serviciului diplomatic al UE de la Bruxelles și din întreaga lume. Pe data de 4 mai au fost invitați la discuții cu ambasadorii UE și vor afla mai multe despre rolul Uniunii în promovarea păcii, a drepturilor omului și a dezvoltării durabile în lume, fiind de asemenea anunțate concerte, spectacole de dans, ateliere și vor fi inspirați de tradițiile culinare din diferite locuri de pe glob, filme proiectate în sala de cinematograf.

Comitetul Economic și Social European

„Casa societății civile organizate a UE își deschide porțile la Bruxelles, la 4 mai. Programul zilei include jocuri interactive, un quiz referitor la UE, concerte și activități pentru copii. Programul complet al activităților aici.”

Banca Europeană de Investiții

Vizitatorii standului organizat de Banca Europeană de Investiții cu ocazia Zilei Europei la Bruxelles, în 4 mai, și la Luxemburg, în 9 mai, vor putea explora proiectele emblematice finanțate de BEI în țara lor (detalii aici). „De asemenea, vizitatorii vor putea descoperi inițiative finanțate de BEI, cum ar fi spitale locale, infrastructuri de transport precum trenurile sau metrourile ori barierele împotriva inundațiilor care le protejează orașele. Ei vor avea acces la informații legate de UE și vor putea participa la un quiz pentru a câștiga un premiu!”

Context

La 9 mai, Europa comemorează documentul fondator al UE – Declarația Schuman. Semnată la 9 mai 1950, declarația a reprezentat piatra de temelie a cooperării în Europa și a păcii pe continentul nostru. Ziua Europei este un simbol al deschiderii, al transparenței, al democrației și al unității UE.

Ediția din acest an a Zilei Europei are loc la 45 de ani de la primele alegeri europene din 1979 și cu puțin înainte de alegerile din 2024, care se vor desfășura în perioada 6-9 iunie în toate țările UE.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Site-ul PE dedicat Zilei Europei

https://www.europarl.europa.eu/europe-day/ro/

Site-ul interinstituțional dedicat Zilei Europei 2024

https://europeday.europa.eu/index_ro

Site-ul dedicat alegerilor europene

https://elections.europa.eu/ro/

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează