Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Gabriela Ruse a izbutit să se califice pe tabloul principal la turneul de la Brisbane, sâmbătă dimineață, după ce a trecut în finala calificărilor de Zeynep Sonmez.
Ruse (locul 88 WTA) a revenit de la 0-1 și a trecut în trei seturi de jucătoarea turcă Sonmez (locul 114 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-0.
Gabriela Ruse a învins-o pe Alana Subasic (537 WTA) înainte să joace finala cu Zeynep Sonmez. Sportiva română în vârstă de 28 de ani va fi pe tabloul principal al turneului WTA 500 de la Brisbane alături de alte două conaționale: Sorana Cîrstea (locul 43 WTA) și Jaqueline Cristian (locul 39 WTA).
Competiția din Australia va începe pe 4 ianuarie. La ea mai fac parte campioana en-titre Aryna Sabalenka, Amanda Anisimova, Elena Rybianka, Jessica Pegula, Madison Keys, Mirra Andreeva și Ekaterina Alexandrova.