Home » Sportz » Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal de la WTA Miami

Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal de la WTA Miami

Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal de la WTA Miami
Gabriela Ruse / Sursa foto: Paul Zimmer / imago sportfotodienst / Profimedia
Ascultă articolul

Gabriela Ruse a reușit să se califice pe tabloul principal de la Miami, competiție de categorie WTA 1000.

Ocupantă a locului 102 în ierarhia mondială, Gabriela a învins-o în ultimul tur al calificărilor pe japoneza Ena Shibahara, locul 138 WTA.

După un meci care a durat două ore și 12 minute, Ruse a avut câștig de cauză în trei seturi: 4-6, 6-1, 7-5. Pentru Ruse va urma un duel contra rusoaicei Polina Kudermetova, ocupantă a locului 56 mondial.

- articolul continuă mai jos -

Pe lângă Gabriela Ruse, România mai este reprezentantă pe tabloul principal de la Miami și de Sorana Cîrstea.

Locul 101 în lume, Sorana va da peste Elisabetta Cocciaretto (82 WTA) în runda inaugurală a întrecerii din Florida.

În calificări a mai evoluat și Irina Begu, dar ea a fost învinsă în ultimul tur înainte de prezența pe tabloul principal de Anna Bondar (Ungaria, 94 WTA), scor 6-3, 2-6, 7-6(5).

WTA Miami se dispută pe hard în perioada 18-30 martie, face parte din categoria WTA 1000, are premii totale în valoare de $8,963,700, iar campioana en-titre este Danielle Collins.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole