G4Media.ro

Furtul secolului în Irak. Mandate de arestare pe numele unui om de…

Sursa foto: Mohammed SAWAF / AFP

Furtul secolului în Irak. Mandate de arestare pe numele unui om de afaceri şi unui fost oficial guvernamental pentru furtul a 2,5 miliarde de dolari de la Fisc

Justiţia irakiană a emis marţi două mandate de arestare pentru un om de afaceri şi un fost oficial guvernamental pentru implicarea lor în furtul a 2,5 miliarde de dolari de la Fisc, relatează AFP, transmite Agerpres.

Cazul, supranumit „furtul secolului” într-un Irak afectat de corupţie, a provocat agitaţie în toamna anului 2022.

Arestat în 2022 în timp ce încerca să fugă din ţară, dar eliberat şi refugiat în străinătate, principalul inculpat, omul de afaceri Nour Zuhair, nu s-a prezentat la audierile procesului său care s-au deschis la mijlocul lunii august.

Marţi, o instanţă penală, specializată în cazuri anticorupţie, „a emis mandate de arestare pentru Nour Zuhair şi Haitham al-Juburi”, un fost consilier guvernamental, conform agenţiei de ştiri de stat INA.

Aproximativ 30 de inculpaţi urmează să fie judecaţi în acest caz, a adăugat agenţia. Cel puţin şase dintre ei sunt în detenţie sau aşteaptă extrădarea în Irak, a anunţat Autoritatea Anticorupţie a guvernului la începutul lunii august.

În toamna anului 2022, Administraţia Fiscală Generală a explicat că cele 2,5 miliarde de dolari au fost furate între septembrie 2021 şi august 2022, prin intermediul a 247 de cecuri încasate de cinci companii. Banii au fost apoi retraşi în numerar din conturile acestor companii.

Nour Zuhair a fost eliberat în noiembrie 2022 după ce a returnat puţin peste 125 de milioane de dolari statului şi s-a angajat să ramburseze restul.

Cazul „este un scandal (…) care priveşte un întreg sistem politic ce le-a permis oamenilor ca el să fugă”, a declarat marţi pentru AFP comentatorul irakian Hamed al-Sayyed.

„Eliberarea sa din închisoare în timp ce era anchetat este o evadare la care sistemul politic este complice la cel mai înalt nivel”, a acuzat el.

Zuhair a acordat un interviu unui canal de televiziune irakian săptămâna trecută, fără a spune unde se află. Unele media au relatat apoi că el ar fi suferit un accident rutier în Liban.

De asemenea, autorităţile nu ştiu unde se află Juburi, care iniţial a returnat 2,6 milioane de dolari autorităţilor fiscale. „De câteva luni”, el a oprit rambursările încă datorate statului, a declarat pentru AFP o sursă judiciară care a vorbit sub condiţia anonimatului.

În timp ce corupţia afectează toate instituţiile statului şi administraţiile publice din Irak, condamnările vizează adesea persoane din eşaloanele medii ale statului sau simpli executanţi, rareori funcţionari publici care ocupă poziţii de înaltă responsabilitate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...