Home » Articole » Furnizarea apei calde la 100 de blocuri din Sectorul 6, oprită o săptămână pentru reparaţii

Furnizarea apei calde la 100 de blocuri din Sectorul 6, oprită o săptămână pentru reparaţii

Furnizarea apei calde la 100 de blocuri din Sectorul 6, oprită o săptămână pentru reparaţii
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Furnizarea apei calde de consum va fi oprită pentru aproximativ 100 de blocuri, în contextul lucrărilor de reparaţii efectuate la reţeaua primară, transmite Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti, relatează Agerpres.

„Începând de azi, în zona Apusului din cartierul Militari, Sectorul 6, în perimetrul străzilor Ghirlandei, Petrăcheşti şi bulevardul Iuliu Maniu se desfăşoară lucrări de reparaţii la reţeaua primară DN 400, cu o vechime de aproape 60 de ani. Pentru efectuarea intervenţiilor, furnizarea apei calde de consum pentru şapte puncte termice, aproximativ 100 de blocuri, va fi oprită. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este joi, 9 iunie 2022, ora 24.00”, informează compania, prin intermediul unui comunicat.

- articolul continuă mai jos -

Manevrele tehnice de golire a conductelor, aerisirile şi lucrările de reparaţii au fost deja începute din cursul dimineţii. După finalizarea tuturor tipurilor de lucrări, vor fi efectuate operaţiunile de umplere a tronsoanelor de conductă.

„Echipele CMTEB vor lucra simultan în mai multe puncte, astfel încât să fie redus termenul estimat de finalizare şi punctele termice afectate să fie repuse în funcţiune”, adaugă sursa citată.

Termoenergetica menţionează că dispeceratele şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute în teren. Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit – 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert. Termoenergetica îşi cere scuze pentru disconfortul creat.

Sursa foto: Pixabay

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole