Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat joi că a fost mandatat pentru a începe negocierile în vederea numirii lui Gheorghe Hagi ca selecționer al echipei naționale, transmite MEDIAFAX.
„Am fost mandatat astăzi de către Comitetul Executiv să demarez discuțiile pentru numirea noului selecționer în persoana domnului Gheorghe Hagi”, a declarat Răzvan Burleanu, într-o conferință.
Oficialul FRF a subliniat că dorința de a colabora cu Hagi există de mai mult timp, însă contextul nu a permis până acum concretizarea unei astfel de mutări.
„După cum știți, de-a lungul timpului ne-am dorit foarte mult să putem să lucrăm în interesul echipei naționale a primei reprezentative cu domnul Gheorghe Hagi. Din păcate, pentru ambele părți, aș putea spune, de fiecare dată nu s-a putut”, a precizat acesta.
Burleanu a adăugat că actualul context ar putea facilita în sfârșit această colaborare.
„De data aceasta considerăm că e o fereastră de oportunitate pentru ca Gică Hagi să se întoarcă la echipa națională. (…) Am avut un dialog foarte intens, constant, pe diferite subiecte legate de dezvoltarea fotbalului și permanent l-am întâlnit, l-am regăsit ca fiind foarte pasionat și foarte determinat de ceea ce face. Astfel încât sunt încrezător că este cea mai bună opțiune în momentul de față pentru prima reprezentativă”, a completat Burleanu.
„Fiecare selecționer lucrează cu acest obiectiv de a obține o performanță sportivă la următorul turneu final. Prin urmare, practic, intrăm începând această toamnă în această traiectorie prin Liga Națională și apoi prin campania de calificare pentru următorul Campionat European. (…) Obiectivul cu siguranță va fi acesta: de a califica echipa națională la următorul turneu final european”, a spus Burleanu.
Despre când este așteptată numirea selecționerului, Burleanu a spus că speră ca săptămâna viitoare să se finalizeze discuțiile.
„Nu avem neapărat o presiune a timpului. Noi ceea ce ne dorim ca administrație este să avem cât mai repede un selecționer la nivelul primei reprezentative, care să poată să înceapă monitorizarea tuturor jucătorilor din țară, din străinătate, mai ales atunci când practic ai un selecționer nou. Îți dorești acest lucru pentru a putea să câștigi cât mai mult timp pentru a pregăti meciurile din luna iunie, meciurile amicale, care sunt o etapă foarte importantă pentru a pregăti Liga Națiunilor din toamnă. Obiectivul cu care lucrăm este ca săptămâna viitoare să putem să finalizăm aceste discuții, dar nu întotdeauna depinde doar de noi”, a încheiat Burleanu.
Federația Română de Fotbal a anunțat că tricolorii vor juca două meciuri amicale în luna iunie, iar primul este cu Georgia pe 2 iunie. Confruntarea de la Tbilisi este așteptată să fie debutul lui Gheorghe Hagi pe banca selecționatei României.
La patru zile distanță, România o va primi pe Țara Galilor pe Stadionul Ghencea, pentru al doilea amical al lunii.
Reprezentativa României va începe campania din Liga Națiunilor pe 25 septembrie în Suedia. Tricolorii sunt în grupa 4 din Liga B alături de Suedia, Bosnia și Polonia.