G4Media.ro

Franţa: Numărul pacienţilor la terapie intensivă la cel mai înalt nivel din…

Sursa foto: Facebook/ RO Vaccinare

Franţa: Numărul pacienţilor la terapie intensivă la cel mai înalt nivel din luna mai

În serviciile de terapie intensivă din Franţa sunt în îngrijire peste 3.000 de pacienţi cu COVID-19 pentru prima dată din luna mai, potrivit datelor publicate luni de autorităţile sanitare, anunță Agerpres. Franţa numără 15.918 de bolnavi cu COVID-19 spitalizaţi în total, cu aproape 400 mai mulţi decât în ziua precedentă.

Numărul de cazuri noi a fost de 15.075 în 24 de ore, dar aceste date sunt în mod tradiţional scăzute în ziua de luni. În ultimele şapte zile, media a urcat la 52.885 de cazuri zilnice.

Numărul deceselor de la începutul epidemiei a ajuns la 121.493.

În loc de restricţii privind circulaţia şi activităţile, guvernul de la Paris se bazează pe vaccinare pentru a opri recrudescenţa pandemiei, foarte netă de la sosirea „al cincilea val” în noiembrie.

Prin urmare, vaccinarea ar urma să fie deschisă copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani începând de miercuri. Această categorie de vârstă nu este afectată de permisul sanitar.

Executivul elaborează un proiect de lege, pe care intenţionează să-l facă adoptat până la sfârşitul lunii ianuarie, astfel încât permisul sanitar să lase locul unui paşaport de vaccinare, rezervat persoanelor complet vaccinate.

Potrivit autorităţilor sanitare, 52.544.638 de persoane au primit cel puţin o injecţie (77,9% din populaţie), iar 51.476.035 de persoane au un program complet de vaccinare (76,3% din populaţie). Au fost administrate peste 19,8 milioane de doze de rapel. (sursa foto: Facebook/ RO Vaccinare)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

54 comentarii

  1. Serios, nu cred? Din cauza celor 1000 de nevaccinatzi, asa i? Avetzi ceea ce atzi dorit, vaxerilor!

    • Fiind propagandist anti occidental deghizat in anti vaccin dvs nu credeți decât teoriile conspirației. Să vă explic, sigur veți înțelege chiar daca nu credeți;
      – in Franța rata de vaccinare e pe la 70% ceea ce înseamnă că cca 20 milioane nu sunt vaccinați
      Cam cat o Românie întreagă.
      – e cea mai rea situație din mai. Atunci vaccinarea era în toi și ca dovadă, a contat
      -din mai au trecut 6 luni, numai 8 milioane de francezi s-au vaccinat și cu doza booster. Restul de 58 milioane sunt nerprotejati
      -intre timp a devenit dominanta varianta delta, de 6 ori mai contagioasă și cu efecte mai grave
      -mai nou, a apărut și varianta omicron
      Ați înțeles acum, da?

    • Draggy, ce fumezi bro? Boscheti uscati? Ai văzut prea multe filme SF, bre.

    • Zicala aia când iești mic și iești prost când crești mare doar te joci vaccinu miraculos a capitulat

    • Zicala aia când iești mic și iești prost când crești mare doar te joci vaccinu minune a capitulat

    • Sa dus pe plm vacinu minune a capitulat 😂😂😂

    • Draggy, să-ți iau occidentul și teoriile conspirației în poolă.

    • Stai liniști, ca sunt și vaccinați prin terapie, dar presa face ce știa ea mai bine dezinformează prim omisiune

  2. Cu cât sunt mai vaccinați cu atât mai bolnavi. Tot pandemia nevaccinaților este și acum, așa-i cultiștilor?

    • Sincer, is prosti de bubuie. Omicron scoate Delta, in Uk eram pe val Delta si noi, deja a inceput sa dea inapoi.

    • John, cand pleaca Macron in primavara va trebui sa-i ajutam si pe tâmpițeii astia de francezi sa iasa din beci, zau. Ca astia nu mai ies amaratii.

    • da ma cap de duda, tot nevaccinatii 90% crapa, inca nu s-a schimbat procentul.
      lasa ca vine si la noi valul 5 sa vedem imunitatea naturala la sosocati….

    • 0I0 și marmota ce făcea? Ăia 5% rămași nevaccinați suprasolicită sistemul de sănătate lol. Știu că nu veți recunoaște niciodată că v-ați luat țeapă fiindcă asta ar însemna să fiți de acord cu cei care v-ați contrazis până acum. Cum am spus, niște cultiști.

    • Olivia, dacă Francezii nu votează masiv right-wing se alege praful de Franța. Acum câțiva ani mi-a fost ciudă pe britanici că au votat să părăsească UE, dar acum cred că a fost decizia corectă. Îmi aduc aminte că în 2016 un coleg de muncă din Manchester era foarte fericit că în sfârșit își iau țara înapoi. Apropo, englezii din Manchester au un accent amuzant 😀

    • Olivia, dacă francezii nu votează masiv right-wing la următoare alegeri se alege praful de Franța. Britanicii mereu i-au băut pe francezi, acum e timpul să-i elibereze. Ți-am mai scris un răspuns dar nu știu de ce nu mi l-au postat.

    • În sfârșit mi-au postat primul răspuns. Whatever…

    • John, o sa castige Valerie, asta pleaca acasa in primavara. Un smintit nebun si tâmpit sincer.

    • Ce bine va înțelegeți voi doi, ptiu ptiu ,sa nu va fie de deochi. Dar cel mai bine se înțelege dl John când vorbește singur, e savuros.

    • Prietenul la al tău din Manchester e un prost ce a pus botul la minciunile lui Bo Jo The Clown.
      Acum își dau cu tesla, au scăderi masive in economie. Deocamdată Bo Jo da vina pe virus, dar va trece de i atunci iese la lumină tara luată înapoi

    • Draggy, să ne pupi jos! 🤣

  3. Ca nr de infectari e mai jale decat in martie iar spitalizarile si decesele incep sa urce catre valorile de atunci.

    • Vezi explicația de mai sus, poate înțelegeți și dvs și scăpați de atâta chin

    • Toti am inteles ca esti postacul arafatului de aici si disperarea de a raspunde la orice comentariu, cu date false, injuraturi si altele asemenea.

  4. 🤣🤣🤣 Macroane, te-o mai tine pamantul pana-n primavara, smintitul naibii.

    • Cum un scuipa in vant se crede mai destept ca un presedinte de tara…
      Ma mir cum de nu te-a sunat sa iti ceara un autograf!

    • 0I0 de parcă toți președinții de țară sunt genii. Să-ți aduc aminte că era cât pe ce să avem pe Dăncilă președinte de țară? Parcă ucrainenii au președinte comedian. Nici Iohannis nu pare atât de intelectual pe cât se crede.

    • Ma confunzi cu maică-ta postac. Doi scuipati nu dau pe Macron, imi provoacă o silă sincera.

    • Cu așa propagandiști dl John ce nevoie mai e de președinte?

  5. Draggy, unde ești? Că ziceai că vaccinurile te feresc de forma gravă. Ai cuvântul, ia explică-ne tu nouă cât de proști suntem și cum stă treaba de fapt dar, dacă poți, încearcă să nu te faci iar de râs.
    Element ajutător: poți să subliniezi că da, sunt la ATI, dar măcar nu sunt morți.

    • nu mai face pe inteligentul ca nu te prinde….

    • Draggy nu încearcă să fie relevant. El doar repetă ca un papagal.

    • @0I0 ai luat-o pe aratura baiete, cat de inchis la minte/pro(1)st sa fii sa nu vezi ca toata vaccinarea asta n-a impiedicat nicio pandemie, niciun val, nicio aglomerare la ATI, las-o naibii de treaba ca doar un scrantit la cap poate sa inchida ochii la asa ceva. Si mai si vorbesti tampenii prin comentarii sa crape sosocarii..stai sa vezi la valu 5 cum iti crapa si ultimul neuron cand vezi ca ce-ai crezut pana acum a fost praf in vant..

  6. Mai multe boostere,mai multe sanse de-a castiga o excursie doar dus la locul cu verdeata!

  7. Lol, ca de obicei bufonii incrancenati ce se chinuie sa ne faca sa radem in hohote si reusesc cu brio. Pastila de ras la articole despre vaccinuri sau amerikani se activeaza trepadusii izmenari rupti-n kurr gen mario zis chizdario, calache zis dobitache, boalivia un travestitt zis vomivja, motz de pe koiotz, je zis koa-ie, flav zis scarbav si inca vreo cativa beliti cu gimnaziul facut la seral dar care pot sa iti vorbeasca ore in sirr despre vaccinuri. Niste tembeli buni doar de luat in ras sau lasati sa posteze din mila

  8. ∆∆∆Troll pe bani mici,lasa gargara ca nu mai prinde nici la fra*ieri,cum se abate cineva de la propaganda oficiala si comite un delict de opinie,cum apari tu cu 50 de nick-uri sa para ca sunteti mai multi si incepi cu injuriile,atat poti,ai efect invers sa stii,sefii tai au aflat ca nu-ti faci bine treaba?

  9. 3 000 la 57 000 000 de locuitori? Ia faceti o ratie, sa vedeti ce va da. Decesele au scazut drastic, vaccinurile si au indeplinit o parte din misiune. Au si ei sosocii lor, cam 5,7 milioane. Insa acum, din momentul in care Novavax (fara ARN) a fost autorizat, se schimba calimera.
    120 000 de decese in doi ani, la 57 000 000 de locuitori, da o ratie 0,0021%. Oamenii cu ratiune se vaccineaza. Restul o vor face si ei, incet incet.

  10. One booster a day keeps the doctor away.

  11. Postacii sunt in spume. :))) Macron e o scarbosenie siloasa smintita si prost de bubuie ca a crezut că-i iese. Mai voia asa si in tot UEul.

  12. Dirija el Comisia și vedea smintitul dement tot UE-ul pe abonament la Pfizer si ieșind din casă cu pasaport de vaccinare. Zboară în primăvara, Valerie castiga.

  13. Ăștia care ziceți de ei că nu funcționează vax, stați să vedeți ce crunt o sa fie când vine și la noi și faceți voi raportul bolnavi/internați/decedați și atunci o să vedeți eficienta vaccinării

    • Ce mă ? Da, vor fi aia bătrâni și cu comorbitati. Ei umplu spitalele de fiecare data . Altceva ?

    • De doi ani aceleasi replici,da,stiu,in doua saptamani sunt la ati implorand mila!

  14. iar au aparut specialistii lui sosoca-sterilizati pe creier de la a a 3-a generatie si vor fi sterili pe creier si i continaure pana la a 3-a generatie, in secret vaccinati, cu norma de la sputnik

  15. Cel mai fidel indicator al eficienței vaccinurilor Covid este numărul de cazuri. Pe locul 2 pacienții la ATI.
    Decesele nu sunt relevante pentru comparații între țări, din moment ce în România rata de supraviețuire la ATI cu Covid este sub 10%, iar în vest între 30% și 50%. Ar trebui corectat cu x3 – x5.
    Necesitatea internării la ATI depinde de starea de sănătate a pacienților anterioară infectării. Și aici România stă rău.

    Din titlul articolului rezultă că eficiența vaccinurilor anti Covid e slăbuță.

  16. Sa ne uitam prima data la noi in curte ce avem și după sa vorbim de alții