Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Atacul violent al preşedintelui american Donald Trump împotriva omologului său ucrainean Volodimir Zelenski face parte dintr-o serie de declaraţii ”greu de înţeles”, care pun sub semnul întrebării ”coerenţa” poziţiei americane în acest conflict, avertizează miercuri Guvernul francez, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a abordat într-o şedinţă a Consiliului Miniştrilor ”poziţia Statelor Unite care reiese din diverse şi variate declaraţii, adesea greu de înţeles, (ale) preşedintelui Trump”, pe a ”căror coerenţă o căutăm în timp”, declară o purtătoare de cuvânt a Guvernului francez, Sophie Primas
”Declaraţiile de ieri (marţi) se află în această linie (…). Nu înţelegem foarte bine logica americană”, adaugă ea.
Donald Trump l-a acuzat marţi pe Volodimir Zelenski de faptul că a început Războiul din Ucraina şi că este nepopular.
El reacţiona în urma unor critici ale preşedintelui ucrainean, care acuză Washingtonul de faptul că a început negocieri ”privind Ucraina fără Ucraina” cu Rusia, marţi, la Riad, şi cere ca ţara sa şi europenii să stea la masa negocierilor.
”Azi (marţi) am auzit «o, noi nu eram invitaţi». Ei, bine, aţi fost acolo de trei ani. Ar fi trebuit să puneţi capăt acum trei ani. N-ar fi trebuit să-l începeţi niciodată”, declara noul locatar al Casei Albe despre război, declanşat de invazia Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie 2022.
”Rusia vrea să facă ceva. Ei vor să pună capăt barbariei sălbatice”, a dat el asigurări, fără să spună o vorbă despre masacre ale civililor atribuite armatei ruse de la începutul conflictului.
În plină efervescenţă diplomatică, atacurile ruse au continuat miercuri în Ucraina, unde o zonă rezidenţială ”mare” a oraşului portuar Odesa, situat în sudul ţării, a rămas fără căldură şi lumină.
Armata rusă bombardează intensiv de trei ani infrastructuri energetice şi civile ucrainene, oraşe şi sate în Ucraina.
donald duck e dama de companie a rusnacului .
Batrânul a uitat ce tară reprezinta!
Un cabotin!
A aflat ca de faptu rusii nu vor pacea decat in niste conditii draconice pentru toata lumea…inclusiv pentru SUA…si a intrat in panica ca ce a promis, marele dezvoltator de blocuri fara autorizatii, nu se intampla…ce poate sa fie mai rau decat un narcisist psihopat caruia nu ii ies jocurile…