G4Media.ro

Franţa anunţă un proiect de rezoluţie pe termen mai lung privind Gaza

Sursa foto: MAHMUD HAMS / AFP

Franţa anunţă un proiect de rezoluţie pe termen mai lung privind Gaza

Franţa a anunţat joi că lucrează la un proiect de rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU privind conflictul din Fâşia Gaza, care merge dincolo de un apel la o încetare imediată a focului, transmite AFP, transmite Agerpres.

„Considerăm că este timpul să luăm noi iniţiative la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite cu privire la conflictul în curs”, a declarat joi Christophe Lemoine, adjunctul purtătorului de cuvânt al Ministerului francez de Externe, amintind situaţia umanitară catastrofală din Fâşia Gaza.

„Franţa, în acest context, îşi asumă responsabilităţile şi lucrează în prezent la un proiect de rezoluţie”, a adăugat el.

Chestionat la New York, ambasadorul francez la ONU, Nicolas de Riviere, a clarificat că proiectul Franţei va veni „mai târziu, cu o rezoluţie mai amplă privind diverse probleme, inclusiv o încetare a focului de durată, nu doar o încetare scurtă a focului în timpul Ramadanului”.

Două proiecte de rezoluţie care menţionează o încetare imediată a focului sunt în prezent în discuţie în Consiliul de Securitate. Unul, susţinut de mai mulţi dintre membrii nepermanenţi ai Consiliului „cere o încetare a focului umanitară imediată în luna Ramadanului”.

Celălalt, susţinut de Statele Unite şi modificat de mai multe ori în ultima lună, observă „necesitatea unei încetări imediate şi durabile a focului pentru a proteja civilii din ambele părţi, pentru a permite furnizarea de ajutor umanitar esenţial şi, din această perspectivă, sprijină fără echivoc eforturi diplomatice internaţionale pentru realizarea unei astfel de încetări a focului în legătură cu eliberarea ostaticilor încă deţinuţi”.

Întrebat despre coordonarea cu Statele Unite, care a anunţat miercuri seară că a înaintat Consiliului de Securitate un proiect de rezoluţie, purtătorul de cuvânt al Quai d’Orsay a remarcat că mai multe rezoluţii ar putea fi puse pe masă.”În mod evident, ne coordonăm cu Statele Unite de la începutul crizei”, a spus el, adăugând că Washingtonul este „un partener major” în Consiliul de Securitate al ONU. „Şi, prin urmare, există într-adevăr un dialog cu Statele Unite, care a existat de la începutul crizei”, a asigurat el.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să voteze vineri o rezoluţie prin care se solicită o încetarea imediată şi susţinută a focului în războiul din Fâşia Gaza, potrivit diplomaţilor. Consultarea cu privire la proiectul de rezoluţie prezentat de SUA a fost programată pentru vineri, ora 9:00 (13:00 GMT), conform dpa.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...