G4Media.ro

Franţa a învins Germania la United Cup

Sursa foto: Pixabay

Franţa a învins Germania la United Cup

Franţa a învins Germania cu scorul de 2-1, luni, la United Cup, punctul decisiv fiind reuşit în meciul de dublu mixt de Caroline Garcia şi Edouard Roger-Vasselin, care s-au impus dramatic în faţa lui Angelique Kerber şi Alexander Zverev, cu 7-6 (7-4), 2-6, 12-10, după ce au salvat o minge de meci, informează DPA, citată de Agerpres.

Primul meci de simplu a adus victoria lui Zverev (7 ATP) în faţa lui Adrian Mannarino (22 ATP), 4-6, 6-4, 6-3. Garcia (20 WTA) a restabilit egalitatea după duelul împotriva lui Kerber, încheiat în trei seturi, 1-6, 6-2, 6-2.

Angelique Kerber, fost lider al clasamentului WTA şi triplă campioană de Mare Şlem, a revenit la United Cup în competiţie după o absenţă de un an şi jumătate. Kerber, în vârstă de 35 de ani, a adus pe lume un copil în luna februarie.

Franţa va termina pe primul loc Grupa D dacă va învinge miercuri Italia. Primele clasate din cele şase grupe şi cele mai bune două echipe de pe locurile secunde se califică în sferturile de finală, prevăzute între 3 şi 5 ianuarie. Semifinalele au loc pe 6 ianuarie la Sydney, iar finala pe 7 ianuarie, tot la Sydney.

La United Cup, care înlocuieşte fosta Hopman Cup, participă 18 naţiuni repartizate în şase grupe, cu meciuri la Perth şi Sydney.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...