Mediafax
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
„În cursul zilelor de sâmbătă și duminică, în depozitele inspectoratelor școlare au fost primite 10.540.000 de teste rapide destinate preșcolarilor, elevilor și personalului din învățământ.
Acestea sunt ambalate în kituri individuale sau de câte două”, a spus oficialul.
„Marți acestea vor fi distribuite beneficiarilor, urmând a fi utilizate de îndată. În consecință, prima testare din săptămâna viitoare se va putea realiza marți sau miercuri”, potrivit lui Sorin Ion.
Cea mai mare escrocherie este asta cu aceste teste . Nu au relevanță absolut deloc. Nici măcar orientative nu sunt. Niște bani aruncați aiurea.
Decat nimic,e bine si-asa.
Daca identifica macar 1/3 si tot e ceva.
Unde ne grabim? Ce daca suntem singurii care merg la scoala pe val fara teste? Inainte cu partidul, inainte cu conducatorul iubit!
Care profesori? Mincinosilor!!! Niciun profesor profesor nu a primit teste. Decat de asamblat pentru elevi.