FOTO Monumentul dedicat chitaristului Adrian Bărar, fostul lider al trupei Cargo, va fi inaugurat marți, la Timișoara / Statuia din bronz este gata de peste doi ani, dar totul s-a blocat după ce un funcționar a greșit dosarul de trei ori, susține inițiatorul proiectului
Statuia realizată de mai bine de doi ani în memoria lui Adrian Bărar, chitaristul și fondatorul trupei Cargo, care a murit în martie 2021, va fi inaugurată marți, 17 septembrie, în Parcul Alpinet din Timișoara. Inițiativa realizării unui monument în memoria lui Bărar a aparținut activistului civic Corneliu Vaida, propunerea fiind făcută la scurt timp după decesul muzicianului. Monumentul a fost realizat din bronz de artista Linda Saskia Menczel, însă amplasarea lui a fost întârziată câțiva ani din cauza birocrației necesare pentru obținerea avizului de la Ministerul Culturii și a autorizațiilor din partea Primăriei Timișoara.
Municipalitatea și-a asumat finanțarea acestuia printr-o Hotărâre de Consiliu Local, însă dosarul înaintat de Primăria Timișoara a fost respins de trei ori de Comisia de Monumente din cadrul Ministerului Culturii, din cauza unor erori administrative repetate.
Conform Legii, amplasarea unei statui într-un oraș sau municipiu, are nevoie de avizul Comisiei Naționale pentru Monumente de For Public – aflată în subordinea directă a Ministerului Culturii.
Mai precis, o comisie de la București, formată din cercetători științifici, artiști plastici, critici de artă, academicieni, membri ai instituțiilor de specialitate, trebuia să se întrunească pentru a aproba monumentul dedicat chitaristului și liderului Cargo.
- „Sunt toate aprobările în afara uneia, de la Comisia de Monumente de la Ministerul Culturii, ca această statuie să fie la locul său. Este foarte simplu… Un funcționar din Primăria Timișoara a greșit dosarul de trei ori. Cineva de la Ministerul Culturii m-a întrebat ce oameni avem în primăria aia, nu-s în stare să facă un monument. Practic lipsesc niște documente. În loc de niște fotografii care să arate cum e monumentul din bronz, s-au trimis niște poze după un mulaj din lut. În condițiile în care statuia e făcută. Așteptăm aprobarea dosarului numărul patru, care e undeva în suspendare între Timișoara și București”, declarat, anul trecut, Corneliu Vaida.
Reprezentanții Primăriei susțineau că nu era vorba despre o respingere a dosarului, ci de faptul că experții Ministerului Culturii au cerut mereu anumite clarificări.
Până la urmă așteptarea a luat sfârșit. S-a primind undă verde de la Ministerul Culturii, iar dezvelirea monumentului, care va fi montat lână fostul restaurant Flora, este programat marți, începând cu ora 16.00.
Adi Bărar a fondat trupa Cargo în 1985, formație care a devenit una dintre cele mai longevive și apreciate trupe rock din România. Albumele lor, precum „Povestiri din gară”, „Destin”, „Ziua vrăjitoarelor”, „Spiritus Sanctus” și „XXII”, sunt considerate puncte de referință în istoria muzicii rock românești. În ultimii ani, Adi Bărar a activat și în domeniul blues-ului cu trupa Adi Bărar Band, alături de care a lansat albumul Hold On.
Chitaristul și liderul trupei Cargo a murit pe 8 martie 2021, după ce a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2, având însă și alte afecțiuni preexistente.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu