FOTO Ce află turiștii la o vizită în Casa Ceaușescu: „Nimeni nu avea curaj să-l bată la șah” / Cum este prezentată reședința fostului dictator

Cu toată prezentarea detaliată a stilurilor interior și a mobilierului, turul de la Casa Ceaușescu de pe bulevardul Primăverii din Capitală nu spune aproape nimic despre contextul epocii. Muzeul este despre arhitectură și design interior, nimic nu amintește despre viața grea a oamenilor din epoca comunistă în contrast cu opulența reședinței dictatorului român. Este despre obiceiurile și pasiunile familiei Ceaușescu, nu despre dictatură.

Iată cum a decurs turul la Palatul Primăverii la care a participat G4Media.

Ghidul nostru, un tânăr pe nume Cristian, face o scurtă introducere despre casă: a fost construită pentru Gheorghiu Dej, care, însă, nu a apucat să trăiască ca să o vadă terminată. Apoi, „a venit Nicolae” și i-a plăcut vila atât de mult încât a făcut-o reședința privată a familiei lui, ba chiar a extins-o la începutul anilor ’70.

Intrăm în prima încăpere, camera de oaspeți și biroul principal al lui Ceaușescu. Ghidul ne spune cum tot mobilierul și toate decorațiunile din casă sunt făcute cu materiale românești, în fabrici românești. Sunt și puține excepții: cadouri pe care Tovarășul le-a primit de la alți șefi de stat, cum ar fi pianul de la Charles de Gaulle (care nu era folosit niciodată), câteva covoare persane de la liderul Iranului sau un vas de ceramică de la Mao Zedong.

Cristian ne spune că familia își primea în această cameră oaspeții, inclusiv mulți profesori care-l învățau pe dictator politică, căci „era conștient că avea numai patru clase”.

Vedem, cu această ocazie, nevoia casei de a umple toate spațiile cu decorații sufocante. Deși ghidul ne va vorbi de „stilul englezesc” sau „stilul Maria Antoaneta”, toată casa este dominată de acest stil kitsch, cu mult exces și nevoie să arate opulență și prosperitate.

Biroul de lucru al lui Nicolae Ceaușescu

Mergem, apoi, în camera alăturată, unde Ceaușescu juca deseori șah cu oaspeții, printre care șefii Securității, însă nimeni nu avea curaj să-l învingă, spune ghidul. Șahul era o pasiune de-a lui, adaugă Cristian. Înainte să intrăm în apartamentele vilei, ni se prezintă televizorul: este color și destul de luxos pentru vremuri, dar, zice Cristian, „oricum erau doar două ore de TV pe zi, printre care multă propagandă comunistă, nu prea aveai ce să vezi”.

Camera unde Ceaușescu își învingea toți oaspeții la șah

Mergem, apoi, în apartamente. Cinci la număr (pentru cei trei copii, cuplu și încă unul separat pentru Elena, nu ni se spune foarte clar de ce), apartamentele au același model: cameră de zi / birou, dormitor, dressing, baie. De altfel, kitschul este și aici omniprezent, mai ales în apartamentul Zoei, „cel mai luxos”, după cum spune Cristian. Vitrine, statui, sculpturi, tablouri și tapițerii împânzesc pereții și colțurile casei.

Ghidul ne povestește despre parcursul copiilor și ne spune, cu această ocazie, că Valentin (singurul care mai e în viață) are acum 73 de ani, este la pensie și „trăiește o viață de om normal”. Căci, ne explică ghidul, vila aceasta și tot ce era în ea aparțineau, de fapt, statului român, și nu familiei Ceaușescu (ceea ce, tehnic vorbind, este adevărat). De asta, copiii nu au moștenit nimic din ce vedem.

Masa festivă a familiei care nu era folosită aproape niciodată

Când ajungem la apartamentul cuplului, ghidul ne arată și o cameră de oaspeți (deloc modestă) care a fost folosită pentru a-l primi doar pe Richard Nixon, președinte al Statelor Unite, la vizita sa în România. Cu ocazia aceasta, ghidul ține să ne spună cum Ceaușescu avea un interes pentru păuni, căci simbolizau prosperitate și avuție. Vorbele ghidului aveau să se confirme: vom vedea tablouri, tapițerii și chiar mozaicuri cu păuni.

Camera de oaspeți din apartamentul cuplului. Aici a fost primit doar Richard Nixon, fost președinte al SUA

Mergem apoi, la dressingul principal și grădina de iarnă, unde vedem hainele originale din blană ale Tovarășei și la piscină, unde mozaicul a fost pus manual în doi ani, ne spune ghidul. Observă că mulți dintre noi ne uităm la terasa generoasă de lângă piscină și ne povestește cum este o copie după o terasă din Palatul Versailles.

Piscina casei decorată cu mozaic „pus manual, în doi ani”

Ni se mai spune că în jurul casei era o grădină imensă patrulată de securitate și că toate clădirile din jurul vilei – destul de apropiate – au fost construite după 1989. „Nimeni nu putea să se apropie atât de mult de casă pe atunci, nimeni nu știa cum arată sau ce este în ea”, mai spune Cristian.

Despre regimul lui Nicolae Ceaușescu

Este sfârșitul turului. Ghidul ne conduce până la o ușă care iese în grădina de vară și luăm la revedere. Rămași singuri în grădină, facem câteva fotografii, mergem la păuni – care sunt urmașii păunilor familiei Ceaușescu, spunea ghidul mai devreme – și ieșim.

Tot turul nu ni s-a spus niciun cuvânt despre cine a fost și ce a făcut Nicolae Ceaușescu, dictatorul care a condus România mai bine de două decenii, sub care românii au suferit de foame și de frig în case, sub care s-au demolat biserici și distrus sate.

În contrast cu opulența reședinței sale din bulevardul Primăverii, oamenii de rând trăiau în sărăcie,  în viața cenușie oferită de comunism. Dincolo de luxul din Primăverii, oamenii așteptau ore întregi la cozile la carne, alimentele de bază (zahăr, ulei, pâine) erau luate pe cartelă sau lipseau.

Blocurile cenușii se cufundau deseori în beznă din cauza penelor de curent tot mai dese din anii ’80, când criza economică a făcut viața de zi cu zi aproape insuportabilă.

Una dintre cele mai cumplite dictaturi din lagărul comunist a căzut violent în decembrie ’89, într-una dintre cele mai sângeroase Revoluții din Estul Europei.

Aceste informații cheie lipsesc din turul ghidat, străinii sau tinerii care vizitează casa Ceaușescu nu le află. Ultima impresie cu care rămân după ce ies din Casa Ceaușescu este a păunilor din grădină, simbolul prosperității.

Puii păunilor familiei Ceaușescu