Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un grav accident rutier a avut loc vineri, 10 aprilie la ieșire din municipiul Mediaș spre Moșna. Șase persoane au fost rănite.
La fața locului au fost mobilizate inițial un echipaj SMURD, o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
În sprijin a fost solicitat și elicopterul SMURD din Târgu Mureș.
Din primele informații, în accident au fost implicate două autovehicule. Două dintre acestea au rămas încarcerate, fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare.
Având în vedere numărul victimelor, la nivelul județului Sibiu a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Din primele informații este vorba despre un număr de șase victime, dintre care două sunt încarcerate.
La intervenție participă și forțe ISU iar elicopterul SMURD de la Tg Mures este și el alertat.
Persoanele încarcerate au fost extrase în siguranță și predate echipajelor medicale. De asemenea, forțele de intervenție au fost suplimentate cu o ambulanță SMURD cu medic.
Misiunea este în continuare în dinamică, iar echipajele acționează pentru acordarea asistenței medicale victimelor și gestionarea situației operative.