Home » Articole » Fostul primar din Lugoj (PNL), obligat de instanță să șteargă 17 postări de pe Facebook / Îl denigra pe actualul primar (PSD)

Fostul primar din Lugoj (PNL), obligat de instanță să șteargă 17 postări de pe Facebook / Îl denigra pe actualul primar (PSD)

819
Fostul primar din Lugoj (PNL), obligat de instanță să șteargă 17 postări de pe Facebook / Îl denigra pe actualul primar (PSD)
Foto colaj: Octav Ganea / Inquam Photos, Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Fostul primar al municipiului Lugoj, Claudiu Buciu, este obligat să șteargă 17 postări de pe rețelele de socializare, după ce a pierdut definitiv procesul intentat de actualul edil, Călin Dobra, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Reșița.

Potrivit hotărârii pronunțate de Judecătoria Lugoj, postările publicate de fostul primar au fost considerate denigratoare.

- articolul continuă mai jos -

Decizia este definitivă și nu mai poate fi contestată.

Procesul a fost deschis în 3 martie 2025, pe fondul unui conflict public între cei doi politicieni.

Primarul Călin Dobra a declarat că a recurs la acțiunea în instanță pentru a opri mesajele jignitoare la adresa sa. Acesta susține că nu a solicitat despăgubiri financiare, ci doar eliminarea postărilor și prezentarea de scuze publice.

„A fost pentru prima dată când am ales să merg în instanță. Nu am cerut nimic altceva decât ștergerea acelor postări jignitoare și, bineînțeles, scuze publice”, a declarat edilul.
De cealaltă parte, fostul primar Claudiu Buciu afirmă că nu regretă conținutul publicat și spune că nu a intervenit în proces, motivând că nu a dorit să încarce suplimentar instanțele de judecată din Lugoj.

Fostul primar Buciu a devenit un vehement critic al succesorului său încă de când Dobra și-a preluat mandatul.

Spiritele s-au încins în mod special din cauza Spitalului Municipal Lugoj, pentru care Primăria Lugoj avea inițial finanțare prin PNRR, dar proiectul nu a mai putut fi dus la îndeplinire.

Buciu dădea vina pe Dobra, dar acesta din urmă susținea că termenul nu ar fi putut fi prelungit pentru că proiectul nu era destul de matur, relatează Tion.ro.

Atunci, tot pe rețelele de socializare, social-democratul anunțase că l-a dat în judecată pe fostul edil liberal.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole