Home » Republica Moldova » Fostul președinte moldovean Igor Dodon s-a întâlnit la Moscova cu Patriarhul Kiril, aliatul președintelui Putin și un mare susținător al invadării Ucrainei

Fostul președinte moldovean Igor Dodon s-a întâlnit la Moscova cu Patriarhul Kiril, aliatul președintelui Putin și un mare susținător al invadării Ucrainei

Fostul președinte moldovean Igor Dodon s-a întâlnit la Moscova cu Patriarhul Kiril, aliatul președintelui Putin și un mare susținător al invadării Ucrainei
Foto: Patriarhia rusă
Ascultă articolul

Aflat într-o vizită în Federația Rusă, ex-președintele moldovean Igor Dodon, un pro-rus convins, s-a întâlnit cu Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii, transmite Europa Liberă, citată de Rador. Potrivit unui comunicat de presă al Patriarhiei Ruse, cei doi au discutat despre „situația din Moldova și rolul Bisericii Ortodoxe din Moldova în consolidarea principiilor moral-spirituale în viața societății, susținerea culturii și a suveranității naționale a țării”.

- articolul continuă mai jos -

Patriarhia rusă informează că întrevederea a avut loc la inițiativa lui Igor Dodon, care este prezentat ca președinte al asociației obștești „Uniunea de afaceri moldo-rusă”.

Deși vocal pe rețelele de socializare, Igor Dodon nu și-a anunțat vizita la Moscova și nu a scris nimic despre întrevederea cu Patriarhul Kirill. Ultima dată ei s-au întâlnit în decembrie 2019. Atunci, Dodon scria pe pagina sa de Facebook că l-a asigurat pe patriarh că „toate ramurile puterii” din R. Moldova vor apăra valorile tradiționale și familia.

Tot pe 20 februarie, Mitropolitul Moldovei Vladimir a avut o întrevedere cu ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova, Oleg Vasnețov, la reședința mitropolitană din Chișinău.

Mitropolia Moldovei a anunțat, într-un comunicat de presă, că cei doi au „întreținut un dialog cordial”, au discutat despre importanța colaborării dintre cele două instituții și „au subliniat necesitatea promovării valorilor ortodoxe comune”.

Patriarhul Kirill, care a prezentat repetat războiul din Ucraina ca pe un război sfânt și drept, se află pe listele rușilor sancționați pentru evenimentele din Ucraina de guvernele unor țări din UE și NATO, de pildă, Cehia sau Estonia.

Mitropolitul Moldovei, Vladimir, este la Moscova pentru a oficia slujbe și a participa la Sfântul Sinod de pe 27 decembrie

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole