Home » Analize » Fostul preşedinte kazah Nursultan Nazarbaev a fost supus unei intervenţii chirurgicale la inimă

Fostul preşedinte kazah Nursultan Nazarbaev a fost supus unei intervenţii chirurgicale la inimă

Fostul preşedinte kazah Nursultan Nazarbaev a fost supus unei intervenţii chirurgicale la inimă
Sursa foto: Facebook / Nursultan Nazarbaev
Ascultă articolul

Fostul preşedinte al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, a suferit o intervenţie chirurgicală reuşită la inimă şi viaţa lui nu este în pericol, a anunţat vineri purtătorul său de cuvânt Aidos Ukibai, informează Reuters, citată de Agerpres.

Anunţul făcut de Ukibai pe Twitter vine după informaţii apărute în mass-media kazahe conform cărora Nazarbaev, 82 de ani, a fost spitalizat.

- articolul continuă mai jos -

Nursultan Nazarbaev, care a condus în mod autoritar această fostă republică sovietică de la declararea independenţei sale în 1991, a demisionat în mod surprinzător în 2019. Kasîm-Jomart Tokaev, 69 de ani, succesorul lui, a luat treptat distanţă faţă de moştenirea predecesorului şi mentorului său, demarând reforme şi îndepărtând influentul clan al fostului preşedinte.

Această turnură a devenit tot mai evidentă după revoltele sângeroase care au zguduit Kazahstanul în ianuarie şi ale căror cauze rămân şi acum misterioase.

Lui Nursultan Nazarbaev i s-a retras de asemenea titlul de „Elbasi” – „Liderul Naţiunii” – statut care i-a oferit o autoritate considerabilă. Mai mulţi dintre apropiaţii săi au fost îndepărtaţi din posturi de răspundere şi unul dintre nepoţii săi a fost arestat pentru deturnare de fonduri.

Tokaev a semnat o lege prin care capitala Kazahstanului, ţară bogată în petrol, şi-a recăpătat fostul său nume de Astana, rupând astfel cu moştenirea ex-preşedintelui Nursultan Nazarbaev, care în 2019 numise capitala Nur-Sultan.

Preşedintele Kasîm-Jomart Tokaev a dizolvat joi camera inferioară a parlamentului Kazahstanului, cea mai mare ţară din Asia Centrală, şi a convocat alegeri legislative anticipate pentru data de 19 martie. De asemenea, şeful statului kazah a dizolvat parlamentele locale, ai căror deputaţi sunt aleşi prin sufragiu universal.

Aceste decizii se încadrează în reforma constituţională din iunie 2022, iniţiată pentru a face o schimbare de paradigmă faţă de cele trei decenii ale regimului preşedintelui Nursultan Nazarbaev.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole