Home » Articole » Fostul președinte columbian Alvaro Uribe ar putea sta 12 ani în arest la domiciliu

Fostul președinte columbian Alvaro Uribe ar putea sta 12 ani în arest la domiciliu

Fostul președinte columbian Alvaro Uribe ar putea sta 12 ani în arest la domiciliu
sursa foto: Pexels
Ascultă articolul

Fostul preşedinte columbian Alvaro Uribe, încă popular şi influent în ţară, va afla marţi dacă va trebui să execute o pedeapsă de 12 ani de arest la domiciliu pentru că a făcut presiuni asupra unor paramilitari cu scopul de a nega legăturile lor cu el, notează AFP, preluată de Agerpres.

Fostul lider de dreapta (2002-2010) a primit în august, în primă instanţă, pedeapsa maximă pentru tentativă de a face presiuni asupra martorilor cu scopul de a evita asocierea cu miliţiile de extremă dreapta care au dus un război sângeros împotriva gherilelor.

- articolul continuă mai jos -

El a fost condamnat pentru manipulare de martori şi fraudă procedurală, într-un caz care l-a transformat în primul fost preşedinte din istoria ţării condamnat.

Ulterior, justiţia columbiană a ridicat arestul la domiciliu în aşteptarea procesului său în apel.

Alvaro Uribe, 73 de ani, rămâne o figură cheie pe scena politică din Columbia, unde exercită o mare influenţă asupra opoziţiei de dreapta de când primul preşedinte de stânga al ţării, Gustavo Petro, a preluat funcţia în 2022.

Apărarea sa a atacat condamnarea. Justiţia urmează să decidă marţi dacă o confirmă, cu sau fără modificări, sau o anulează.

Această afacere foarte mediatizată a început în 2018, când Curtea Supremă a deschis o anchetă privind presupusele legături ale lui Alvaro Uribe cu paramilitarii, în urma acuzaţiilor lansate de senatorul de stânga şi candidat la preşedinţie Ivan Cepeda.

Un fost membru al miliţiilor de extremă dreapta, Juan Guillermo Monsalve, a devenit un martor cheie, afirmând că avocatul lui Uribe a încercat să-l mituiască.

Fostul preşedinte a negat întotdeauna orice legătură cu paramilitarii şi susţine că acest caz este o persecuţie politică instrumentată de stânga.

Numele său apare, de asemenea, în cel puţin alte trei anchete privind crearea şi finanţarea unui grup paramilitar, mai multe crime şi uciderea unui apărător al drepturilor omului. Toate sunt în mâinile procuraturii columbiene.

În cazul în care condamnarea sa este confirmată, Uribe va putea introduce recurs la Curtea Supremă, o revizuire a procesului care ar putea dura luni sau chiar ani.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole