Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Deputatul USR Claudiu Năsui, care a stârnit un val de discuții după ce, luni, a publicat o listă cu institutele de cercetare „finanțate din banii dumneavoastră”, în contextul discuțiilor despre reducerea cheltuielilor bugetare, susține, marți, că un nou anunț al ministrului Daniel David, referitor la evaluarea acestor institute, s-ar datora mesajului său. Or, procedurile anunțate de ministru cu privire la acest sector subfinanțat sunt prevăzute de mai bine de un an, au fost promovate de Daniel David pe parcursul mandatului său, iar demararea lor oficială a fost anunțată vineri 30 mai, cu câteva zile înaintea postării politicianului, scrie Edupedu.ro.
Mesajul publicat pe Facebook de Claudiu Năsui – fost ministru al Economiei în guvernul Cîțu, în care Cercetarea era tot în portofoliul USR – vine în contextul în care ministrul actual al Educației și Cercetării, Daniel David, a publicat un mesaj în care anunță că a început evaluarea tuturor institutelor de cercetare și a unităților de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul românesc.
Am văzut la TV că mărețul consilier al lui N Dan l-a beștelit rău de tot pe C Năsui.
Că năsui nu se pricepe la cercetare, cum îndrăznește|?
Că el, Preda, este cel care se pricepe cel mai bine la cercetare și că lista trebuia făcută după ce este întrebat el.
A luat-o razna și C Preda, alt măreț consilier prezidențial al lui N Dan, ca și D Anastasiu, care zicea că averile demnitarilor nu trebuie să fie făcute publice.
C Preda ce are de ascuns cu institutele astea, de-a luat-o pe arătură?
Evaluarea acestor institutii a fost anuntata de Daniel David acum cateva saptamani intr-o conferinta de presa. Vor fi clasificate pe 3 categorii…cele din categoria a 3-a nu vor mai primi finantare de la buget
În replică PSD v-a înființa ”Institutul pentru combaterea dezvăluirilor lui Năsui”.
v-a înființat