Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă atrage atenţia că Ministerul Sănătăţii are un acord cadru pentru teste cu Comisia Europeană, dar nu îl foloseşte, iar testele de salivă din şcoli lipsesc şi elevii se îmbolnăvesc între timp.
Ea a adăugat că, marţi, am ajuns la 16.760 de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore.
„348 de minori sunt internaţi în spitale. Alexandru Rafila ştie foarte bine că are un acord cadru semnat cu Comisia Europeană prin care ar putea achiziţiona teste „clasice” (nazale). Dacă nu ştie e şi mai grav. De ce nu se foloseşte de acest acord? N-ar trebui decât să dea o comandă şi să distribuie testele în şcoli. E inexplicabilă lipsa de acţiune a lui Alexandru Rafila în plin val 5 al acestei pandemii”, a conchis Mihăilă.
sursa: News.ro, sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Frumos doamna, ca pe vremea dumneavoastră si a lui VV era plin de teste in școli.
Testele ca testele, dar pe vremea celor doi, patronii de pompe funebre erau cei mai fericiți. Pramatia asta ne-a dus pe primul loc la rata de mortalitatea în Europa și mai are tupeul să deschidă gura. Asta înseamnă nesimțirea și ipocrizia USR-istă.
Doamna, dupa logica dvs. copii se imbolnavesc pentru cu nu au la dispozitie teste?
Dar banii nu se fac din contractele cu UE , ce nu este clar :)))
Iar ești PROST!
Șpaga adevărata nu prea tine când este vorba de bani UE.
Eugen cand Generalul isi plagiaza licenta: I sleep
Eugen cand vede USR in titlu: REAL SHIT
Eugenie, vrei sa pun belemeii pe tine?
Plagiatul lui Ciucă nu a omorât 500 de români pe zi, nu a omorât nici măcar unul. Probabil asta este cauza, ai priceput amice?
Dacă nu iese șpaga pentru partid, PSD nu face nicio achiziție de teste.
nu mai e nevoie de teste , fiecare poate să-și vadă de viața lui, fără să-i spună nea „știutorul„ ce să facă.
Asta e de pe lună sau e tâmpită?
Părinții au refuzat testele cu bețigaș în nas, alea din acordul cu comisia europeană.
Părintii nu au refuzat asa ceva, chiar dacă au fost niște voci mediatizate la TV.
Problema este ca acele teste necesitau personal medical si mare parte din școlile din Romania nu au nici macar o asistenta.
Testele nu previn boala nici macar cat vaccinul.
Cat tupeu pe capul dnei sa mai apara si pe deasupra sa mai dea si sfaturi. USR-isti,nu va mai iese. Sedeti bland vreo 20 ani,poate mai uita romanii de ticalosia voastra.