Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul angajat al Primăriei care a atacat o prostituată și a declanșat scandalul sexual soldat cu demisia fostului subprefect Marian Grigoraș va rămâne în spatele gratiilor timp de 13 ani și jumătate, anunță Ziarul de Iași.
Ionuț Proca fusese condamnat definitiv la 12 ani de închisoare pentru că atacase o prostituată cu un ciocan, lăsând-o invalidă.
Mai primise apoi un spor de un an și jumătate pentru că citise fără drept corespondența electronică a iubitei sale, făcând-o ulterior publică.
Contestația sa împotriva acestei sentințe, care reprezenta ultima șansă de a obține o pedeapsă ceva mai ușoară, a fost respins de magistrații Curții de Apel.
Ionuț Proca fusese condamnat pentru accesul fără drept la un sistem informatic, în scopul obținerii de date informatice. Simplul acces fără drept la un sistem informatic se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
Dacă fapta este comisă pentru obținerea de date, pedeapsa urcă până la 5 ani de detenție. Dacă sistemul informatic respectiv este restricționat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, cum este cazul, de exemplu, al bazei de date a unei instituții publice, pedeapsa poate ajunge la 7 ani de închisoare.
În primă instanță, magistrații Tribunalului avuseseră în vedere toate cele trei variante ale infracțiunii atunci când stabiliseră pedeapsa.
În apelul său, Proca a solicitat schimbarea încadrării juridice, prin restrângerea faptei doar la prevederile primului alineat. Intrând pe telefonul iubitei sale, nu urmărise obținerea de date și nici nu accesase un sistem informatic restricționat.
Își recunoscuse fapta și regretase comiterea ei pe fondul stării de gelozie. Provenea dintr-un mediu stabil, avea studii postuniversitare și ar fi urmat să se angajeze la Ministerul Muncii. Merita deci o pedeapsă orientată spre minim.
Magistrații Curții de Apel au reanalizat rechizitoriul procurorilor, ajungând la concluzia că încadrarea juridică a faptelor fusese corectă.
În octombrie 2023, Proca accesase telefonul mobil al iubitei sale și trimisese către mai multe persoane fotografii ce o surprindeau în ipostaze intime. De asemenea, divulgase corespondența purtată de tânără, inclusiv cele discutate cu fostul subprefect, a cărui amantă era.
Era clar că Proca obținuse date informatice din telefonul accesat. Pentru a le putea vedea, trebuise să introducă un cod, pe care îl folosise în mod nelegitim. Deci, accesase un sistem restricționat.
Singurul lucru care se mai putea discuta era gravitatea infracțiunii, în funcție de care fusese stabilită pedeapsa. În aprecierea magistraților Curții de Apel, un total de un an și jumătate de închisoare nu era deloc mare.