Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Florin Cîţu a anunţat că, săptămâna viitoare, ar urma să meargă cu noii miniştri care îi înlocuiesc pe interimarii din Cabinetul său în Parlament pentru un vot de validare, transmite Agerpres.
„Săptămâna următoare…săptămânile următoare. Eu v-am spus – şi au spus şi alţi specialişti – că nu trebuie să merg în Parlament decât cu miniştrii pentru vot şi atât”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, la finalul Congresului PNL, întrebat când vor fi numiţi noii miniştri în locul celor interimari.
Întrebat dacă vor urma şi alte schimbări de miniştri, el a spus că deciziile le va lua în BEX.
„Dacă iau o decizie, o anunţ atunci când o iau”, a afirmat Cîţu, la Digi 24.
Premierul a punctat că va face tot posibilul ca guvernul pe care-l conduce „să meargă mai departe până în 2024”.
De asemenea, întrebat la finalul congresului PNL, ce se va întâmpla cu liberalii care l-au criticat, dar şi cu fostul lider Ludovic Orban, el a răspuns: „De astăzi, suntem un partid unit, nu există o vânătoare de vrăjitoare în PNL, toţi sunt membri ai PNL şi le mulţumesc celor care m-au huiduit astăzi şi celor care m-au votat”.
Primul gest al proaspatul presedinte al viitorului fost PNL e sa mai calce o data Consitutia in picioare.
Si MOTIUNEA …..?
Deci a primit asigurari ca motiunea nu mai vine de la CCR,
sau
daca vine, este iar intarziata cu alte chichite, poate trimisa iar la CCR pentru alte motive
sau
daca vine, oricum nu e votata (de PSD banuim cu totii)
Sper ca USR sa nu se asocieze cu personajul aceasta, altfel vor pierde electoral.
Da’ nu e nicio nevoie! Merge şi-aşa.
Dacă e așa de decis să aducă noi miniștrii ori sunt de la PSD, ori acceptați de PSD. Deci la înțelegere cu PSD. Altă cale nu e.
Cum s-ar spune in Italia, vattene da quel paese cu miniștri tăi cu tot! 😁
Cheam-o pe udrea, ea se pricepe sa fie ministrul dezvoltarii, ca sa fiti ca in famiglie: cu boc, cu flutur, cu turcan, cu alinuta gorghiu preferata ficusului, ca sa parjoliti tot pndl si pnrr. La legile justitiei existente or sa fie invidiosi pana si pesedeii ce oportunitati aveti de imbogatire si ca urmare poate se hotarasc pentru anticipate. Trag sperante la firea pentru ca cicolac si dincu sunt in fratia usl.
Experimentul devine din ce in ce mai interesant!
Un premier penal demis ajunge președintele celui mai important partid de dreapta din România.
Trist și probabil nedrept pentru această națiune, catastrofal și înfiorător pentru popor.
„Democrația originală” a lui Iliescu și-a îndeplinit misiunea cu ajutorul „premierului de la Grivco” și al păpușarului Felix zis Varanul.
nu as fi zis, pariat nici atat, ca tizul meu don Cazzu di Vilcea ar fi ajuns ptemier din baiatul bun de trimis dupa un singur pachet de tigari, ca mai multe nu poate duce.
si ce premier dom’ne c..olțos. adica el ia decizia in bex si numai atunci, daca vor muschii lui, o va comunica vulgului. superman in geaca neagra cu sageata galbena.
… ministri propusi de tine? …probabil sunt unii care-i sapa gradina lui Iohannis, iar tu, pigmeu politic, le cari uneltele!
Tu o sa mergi in curand in alta parte, sper!!!!!!!!
Vine si cu cei de la secu care l-au ales?
That’s the question!