Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O femeie acuzată de propagandă teroristă, aflată într-o fază avansată a procesului de auto-radicalizare, a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani şi 11 luni închisoare cu executare, transmite Agerpres.
Este vorba de Florentina Liliana Gîdea, care a mai fost acuzată în trecut de fapte similare. Astfel, în iunie 2022, ea a fost condamnată în alt dosar de Instanţa supremă la 2 ani şi 2 luni închisoare cu suspendare.
ICCJ a mai stabilit că femeia nu are voie, după ce iese din închisoare, să părăsească teritoriul României pe o durată de 4 ani şi 3 luni. De asemenea, ea are interzis de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei.
Florentina Liliana Gîdea a fost trimisă în judecată de DIICOT pentru promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism şi accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare, ambele comise în stare de recidivă postcondamnatorie.
Anchetatorii susţin că, aflată într-o fază avansată a procesului de auto-radicalizare, Florentina Liliana Gîdea a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii teroriste active în Orientul Mijlociu.
În cadrul materialelor accesate/diseminate de femeie erau prezentate scene de luptă şi antrenamente ale membrilor acestei organizaţii, precum şi imagini cu luptători ai entităţii teroriste.
De asemenea, prin intermediul conturilor deschise pe platformele de socializare/aplicaţiile de mesagerie, Florentina Liliana Gîdea a promovat însemnele şi activităţile întreprinse de organizaţia teroristă activă în Orientul Mijlociu, precum şi ideologia acesteia.
Procurorii menţionează că Florentina Liliana Gîdea a editat materialele de propagandă teroristă, inclusiv prin adăugarea semnelor distinctive, asumându-şi reluarea/continuarea activităţilor infracţionale la doar 6 zile după ce a primit o condamnare cu suspendare pentru săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni.
Soția propagandistului putinofil de la televiziunea de propaganda a infractorului Dan Voiculescu?
@ Marionette – 😂 recunosc ca si mie mi-a venit sa intreb daca n-o fi neamu’ lui gadea al „nostru”.
Veșmintele astea islamiste ar trebui interzise in Romania.