Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, Cseke Attila a semnat finanţarea necesară pentru finalizarea construirii a 22 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, aprobate în mandatul său anterior, dar care nu puteau fi finalizate din cauza creşterii costurilor materie prime şi implicit a costului lucrărilor, transmite News.ro.
”Cu cei 50 milioane de lei alocaţi astăzi, se va debloca construcţia a 22 de creşe din România, astfel cea din Beiuş, Marghita, Bistriţa, Zărneşti, Bucureşti, Călăraşi, Reşiţa, Câmpia Turzii, Gherla, Moreni, Deva, Petroşani, două creşe din Drobeta Turnu Severin, Târnăveni, Piatra Neamţ, Câmpina, Ploieşti, Zalău, Mediaş, Râmnicu Vâlcea şi Huşi”, a declarat ministrul, conform unui comunicat.
Potrivit sursei citare, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de locuri disponibile în creşe, de aceea, în mandatul său anterior, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, ”Cseke Attila a pornit un amplu program de construire de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, care vine în ajutorul familiilor tinere, încurajează natalitatea şi răspunde provocărilor legate de declinul demografic cu care se confruntă România”.
Ministerul Dezvoltării construieşte 110 creşe finanţate din PNRR, din fonduri europene, dar la preluarea noului mandat doar 7 dintre acestea erau finalizate, termenul fiind decembrie.2025.
Sunt niste firme”prietene” care primesc!☹
Probabil vor 2-3 firme care vor lua toate contractele,apoi vor subcontracta la firme locale,care,in functie de pret,vor subcontracta si ele.Cei care vor face lucrarea vor folosi materiale slabe calitativ,dar eftine.