Home » Sportz » Finalissima dintre Spania și Argentina, mutată de la Doha pe Santiago Bernabeu

Finalissima dintre Spania și Argentina, mutată de la Doha pe Santiago Bernabeu

564
Finalissima dintre Spania și Argentina, mutată de la Doha pe Santiago Bernabeu
Santiago Bernabeu din Madrid / Sursa foto: captură YouTube
Ascultă articolul

AS.com transmite că Finalissima dintre Spania și Argentina se va juca la Madrid, pe „Santiago Bernabeu”. Finala dintre câștigătoarea Copa America și Euro 2024 se va disputa în data de 27 martie.

Sursa citată menționează că informația nu este încă una oficială, dar că UEFA și CONMEBOL „consideră că Madridul și Bernabeu sunt cele mai bune alternative pentru un eveniment de această amploare”.

- articolul continuă mai jos -

Cu alte cuvinte, mai sunt de pus la punct doar câteva detalii minore legate de securitate.

Informația a fost prezentată și de jurnaliștii de la Marca.

Inițial, Finalissima ar trebuit să aibă loc la Doha, pe 27 martie. Conflictul din Orientul Mijlociu a dat însă peste cap toate planurile.

Santiago Bernabeu ar urma să fie gazda meciului dintre campioana Americii și cea a Europei.

Sursa citată menționează că variantele alternative au fost Roma și Lisabona. Madridul însă reprezintă cea mai bună variantă.

AFA (Federația de Fotbal din Argentina) trebuie, de asemenea, să confirme faptul că duelul cu Spania va avea loc pe arena celor de la Real Madrid.

Mai sunt de pus la punct unele detalii privind siguranța fanilor, în condițiile în care pe Metropolitano din Madrid (stadionul celor de la Atletico Madrid) va avea loc în aceeași zi duelul dintre Maroc și Ecuador.

Santiago Bernabeu a găzduit în regim de urgență finala Copei Libertadores din 2018, după incidentele de la meciul tur dintre River Plate și Boca Juniors.

Totul a fost organizat impecabil, iar alegerea s-a dovedit a fi una inspirată.

Spania a evoluat ultima dată pe Santiago Bernabeu în martie 2024, o remiză (scor 3-3) contra Braziliei într-un meci amical.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.