Finala campionatului Angliei la rugby: o după amiază memorabilă pe Stadionul Twickenham din Londra, o experiență de neuitat – reportaj

Sărbătoare în sud-vestul Londrei: cocheta suburbie Twickenham este invadată de suporteri ai echipelor finaliste, Leicester Tigers și Saracens, precum și de numeroși alți fani de rugby, dornici să asiste la acest ultim act al sezonului 2021/2022 de rugby de club în Anglia.

Entuziasmul este cu atât mai mare, cu cât această finală este prima după trei ani care se desfășoară în condiții “normale”, adică fără restricții impuse în timpul pandemiei de Coronavirus.

Străzile din preajma marelui stadion (capacitate 82.000 de locuri) sunt pline de oameni care converg către eveniment. De la stația de tren Twickenham până la stadion este cam un kilometru de mers pe jos și pe margini sunt foarte mulți oameni de ordine, dar în schimb am numărat doar 13 polițiști, de regulă în grupuri de câte doi. La un meci de fotbal ar fi fost sute, inclusiv călare, echipați ca pentru tulburări publice. Dar voi reveni la diferențele cu fotbalul ceva mai încolo.

Când ajungi în piațeta unde se află stadionul ești întâmpinat de celebrul grup statuar care înfățișează o tușă a jocului de rugby, loc favorit de selfie-uri.

Mă duc să-mi colectez acreditarea de presă (sunt la a șaptea finală a Premiership Rugby) și mă duc la camera presei, situată la etajul 2, sub tribună. Acolo este adunată toată elita presei de rugby din Anglia, considerată cea mai sofisticată din lume.

Este o onoare pentru mine să stau alături de jurnaliști ale căror articole le citesc zilnic în presă și de la care am avut atâtea de învățat. Trag cu urechea la conversațiile lor, este o încântare să-i asculți, este un privilegiu să fii în apropierea unor astfel de profesioniști.

La 14:30, cu jumătate de oră înaintea fluierului de începere mă îndrept către tribuna presei, situată la etajul 4, pe inelul de mijloc din cele trei câte are marele stadion. Echipele sunt la încălzire, iar tribunele sunt pe cale de a se umple. La 14:50, ambele echipe se retrag la vestiare.

Vacarmul pe stadion devine asurzitor atunci când cele două echipe reapar pe gazon pentru începerea meciului. Este clar că suporterii lui Leicester îi depășesc net ca număr pe cei ai lui Saracens, poate într-un raport de patru sau chiar cinci la unu, ceea ce nu este chiar surprinzător, dat fiindcă Tigrii au reputația celui mai popular club de rugby din Anglia.

N-am să vă povestesc despre meci, decât să vă spun că el s-a încheiat cu victoria lui Leicester cu 15 – 12, obținută printr-un drop-goal marcat cu 21 de secunde înainte de fluierul final. Cine dorește poate citi cronica meciului pe RFI România.   

Revenind la spectatori, trebuie spus că sportivitatea este deplină. Rar auzi huiduieli, iar când se execută o lovitură de pedeapsă sau transformare a unui eseu se lasă liniștea pe stadion și cele două mari ecrane apare apelul: Respectați transformerul.

Și aceasta cu toate că pe stadion consumul de alcool este permis în orice moment. Nu am auzit niciodată – și nu numai la acest meci – vreo înjurătură pe un stadion de rugby din Anglia. Între spectatori se numără un procent important de femei și copii, iar mediul este extrem de sigur pentru familii.

Trebui menționat că la meciurile de fotbal din primele cinci ligi ale Angliei consumul de alcool este interzis în tribune încă din 1985 și vânzarea și consumul de alcool sunt permise numai sub tribune și interzise pe timpul de joc. În ultima vreme s-a propus relegalizarea vânzării de alcool la fotbal (singurul sport în care aceasta este strict reglementată pe stadion) potrivit unei scheme pilot.

Cluburile de fotbal au afirmat că vânzarea de alcool în timpul meciului ar aduce venituri suplimentare de două lire pe spectator la meciurile de acasă. Poate s-au mai schimbat obiceiurile în ultimii 40 de ani, dar amintirea violențelor din fotbalul englez din anii ’70 – ’80 n-a dispărut. Întrebarea este: e societatea pregătită să plătească prețul social inevitabil care rezultă din acest cuplu exploziv – fotbal și alcool?

Încă ceva și nu vă mai plictisesc cu comparațiile rugby – fotbal: un studiu recent arăta că un jucător de rugby din prima ligă a Angliei câștigă în medie 143.699 de lire pe an. Un articol din cotidianul Daily Mail dezvăluia că salariul mediu al unui fotbalist de primă ligă în Anglia este de 2,29 milioane de lire anual, adică de 16 ori mai mare.

La sfârșitul meciului în barurile de la Twickenham suporterii celor două echipe beau împreună, fraternizând. Mulți spectatori pleacă, îndreptându-se spre stația de tren. Oamenii de ordine dirijează puhoiul de lume care umple strada de acces către gară până la refuz. Mulțimea așteaptă cu răbdare la 100 de metri de stația de tren care este total depășită, deși chipurile a fost refăcută pentru Cupa Mondială din 2015.

În tren, în autobuz, în metro, fanii discută aprins sau liniștit despre meci. Pentru ei această sâmbătă, indiferent de echipa pe care o susțin, va rămâne un moment de neuitat, în care au savurat un eveniment de marcă în compania celor dragi și în siguranță.

P.S. Celor care vor să cunoască experiența rugby-ului le recomand meciul România – Italia, din 1 iulie, ora 21:00, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală.