Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
FIFA a anunțat componența urnelor pentru tragerea la sorți a grupelor de la Campionatul Mondial de fotbal din 2026. Turneul final va fi găzduit de SUA, Mexic și Canada.
Pentru prima dată în istorie, la turneul final mondial vor lua parte 48 de echipe, acestea venind din cele șase confederații afiliate.
La tragerea la sorți din 5 decembrie, fiecare urnă valorică va conține câte 12 echipe. În total, vor fi 12 grupe de câte 4 echipe.
Dacă se va califica la CM, Italia (de patru ori campioană a lumii) se va găsi în urna a patra, la fel ca și România (dacă va trece de Turcia pe 26 martie, iar mai apoi de învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo pe 31 martie 2026).
Articolul continuă mai jos
Cum arată duelurile din semifinalele barajului de calificare la CM 2026
Cum vor arăta finalele de baraj de la CM 2026
„Tragerea la sorţi stabileşte echipele care se vor înfrunta în faza grupelor, dar programul actualizat al meciurilor, inclusiv stadioanele şi orele de începere, va fi confirmat sâmbătă, 6 decembrie”, a precizat FIFA.
Procedures for the Final Draw for the FIFA World Cup 2026™ revealed 💡
· On Friday, 5 December, participating teams will find out which pathway they must follow in their quest to lift the trophy in New York New Jersey on Sunday, 19 July 2026
· Procedures that will govern the… pic.twitter.com/5ExgVGs8GU— FIFA Media (@fifamedia) November 25, 2025
🚨 FIFA CONFIRMED that Play-offs Nations will be placed in Pot 4 on the Group Stage Draw for the 2026 FIFA World Cup!
✅ Pots are now OFFICIALLY SET for the Group Stage Draw of the 2026 FIFA World Cup that will be made on Friday, 5 December! pic.twitter.com/kOkPthlhrW
— Football Rankings (@FootRankings) November 25, 2025