Home » Auto-Tech » Festivalul de Film de la Cannes lansează o competiţie dedicată creaţiilor bazate pe realitatea virtuală
Secțiune susținută delogo

Festivalul de Film de la Cannes lansează o competiţie dedicată creaţiilor bazate pe realitatea virtuală

Festivalul de Film de la Cannes lansează o competiţie dedicată creaţiilor bazate pe realitatea virtuală
Sursa foto: Unsplash / Vinicius "amnx" Amano
Ascultă articolul

Festivalul de Film de la Cannes va lansa o competiţie nouă, dedicată creaţiilor bazate pe realitatea virtuală (VR), la ediţia sa din 2024, au anunţat miercuri organizatorii evenimentului, informează AFP.

Această competiţie „doreşte să pună în valoare această nouă generaţie de artişti internaţionali care inventează şi dezvoltă noi experienţe narative, care se despart de cadrul bidimensional al ecranului cinematografic”, se explică într-un comunicat al organizatorilor, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Pentru prima ediţie, „opt lucrări vor fi selecţionate de un comitet alcătuit din profesionişti din industrie şi membri ai echipei festivalului, condus de delegatul general al festivalului”, Thierry Fremaux. O selecţie de lucrări „necompetitive, ce expun legăturile dintre experienţa VR şi cinematografie, va completa programul”, au precizat oficialii de la Cannes.

Lucrările selecţionate vor fi accesibile spectatorilor şi jurnaliştilor acreditaţi la Marche du Filme între 15 şi 24 mai.

Premiul pentru cea mai bună creaţie VR va fi atribuit de „un juriu internaţional compus din personalităţi cunoscute din domeniul cinematografiei şi al artei VR cu ocazia unei ceremonii de închidere specială”.

În 2017, cineastul Alejandro Gonzalez Inarritu a prezentat la cea de-a 70-a ediţie a Festivalului de la Cannes, în formatul realităţii virtuale, filmul „Carne y Arena”, prima creaţie de acest tip proiectată vreodată în selecţia oficială a celebrului festival de pe Croazetă.

De asemenea, Primăria din Cannes va anunţa lansarea programului „Cannes Immersive”, patronat de Jean-Michel Jarre, un muzician pasionat de noile tehnologii, şi cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei din Franţa (CNC), al cărui obiectiv va fi acela de „a fi un centru mondial dedicat creaţiilor VR şi noului teritoriu artistic al inteligenţei artificiale (AI)”, a precizat acelaşi comunicat de presă.

Cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se va desfăşura în perioada 14-25 mai.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole