Home » Sportz » Carlos Sainz a câştigat Marele Premiu al Mexicului de Formula 1 / Leclerc a fost depășit de Norris pe finalul cursei

Carlos Sainz a câştigat Marele Premiu al Mexicului de Formula 1 / Leclerc a fost depășit de Norris pe finalul cursei

Carlos Sainz a câştigat Marele Premiu al Mexicului de Formula 1 / Leclerc a fost depășit de Norris pe finalul cursei
Sursa Foto: Facebook/ Carlos Sainz
Ascultă articolul

Carlos Sainz (Ferrari) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Mexicului, a 20-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, transmite News.ro.

Pentru spaniolul Sainz este a doua victorie din acest sezon, după cea din etapa a treia, din Australia.

„Este incredibil să văd acest public, am simţit sprijinul său tot weekendul. Sincer, mi-am dorit mult victoria aceasta. Aveam nevoie de ea pentru mine, am spus că vreau încă o victorie pentru Ferrari şi acum că am reuşit mă voi bucura de ultimele patru curse”, a declarat Sainz.

- articolul continuă mai jos -

Pe locul doi s-a clasat Lando Norris (McLaren), iar pe a treia treaptă a podiumului a urcat Charles Leclerc (Ferrari).

Pe patru a încheiat Lewis Hamilton (Mercedes), pe cinci George Russell (Mercedes) şi pe şase Max Verstappen (Red Bull), după două penalizări de zece secunde pentru incidente cu Norris.

Pe şapte s-a clasat Kevin Magnussen (Haas), pe opt Oscar Piastri (McLaren), pe nouă Nico Hulkenberg (Haas) şi pe zece Pierre Gasly (Alpine).
Au abandonat Fernando Alonso (Aston Martin), Alex Albon (Williams) şi Yuki Tsunoda (RB).

Etapa următoare, Sao Paulo Grand Prix, va avea loc în 3 noiembrie.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole