Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Andreea Ionescu și Virgina Opăriuc. Rețineți aceste nume și, dacă sunteți oameni cinstiți, feriți-vă, atât cât puteți, de ele.
Dar dacă nu sunteți oameni cinstiți, căutați-le prietenia, s-ar putea să vă fie de ajutor, pentru că sunt foarte empatice cu oameni ca dumneavoastră.
Cele două sunt judecătoare la Curtea de Apel București. Ele au exclus-o dintr-un dosar, la cererea unui inculpat acuzat de corupție, pe judecătoarea Raluca Moroșanu, pentru că aceasta din urmă a acordat un interviu portalului Recorder, după ce a criticat public, într-o faimoasă conferință de presă, conducerea instanței.
Dosarul din care a fost scoasă Moroșanu îl viza pe George Ivan, fost director la Aeroporturi București, trimis în judecată de DNA pentru trucarea unor licitații de atribuire a spațiilor comerciale din incinta Aeroportului Otopeni.
În interviul acordat pentru Recorder, judecătoarea Raluca Moroșanu acuza faptul că conducerea Curții de Apel le-a transmis în mod informal judecătorilor, în cadrul unor seminarii, să nu mai fie atât de aspri față de infracțiunile de evaziune fiscală, că acestea ar trebui incluse în sfera civilă, și nu penală.
După apariția interviului, avocatul lui George Ivan a cerut recuzarea judecătoarei Moroșanu din dosarul clientului său, pe motiv că, prin afirmațiile din interviu, ar fi arătat că nu este imparțială. Asta deși clientul său nu era acuzat de evaziune fiscală, ci de corupție.
Cererea de recuzare a ajuns la un complet format din Andreea Ionescu și Claudia Jderu. Pentru că cele două judecătoare nu au ajuns la un verdict, s-a format un complet de divergență, în care a fost inclus un al treilea membru, judecătoarea Virginia Opăriuc.
Deși au admis că punctul de vedere exprimat în interviu de Raluca Moroșanu „nu face în vreun fel referire la aspectele concrete din cauză”, adică la dosarul lui George Ivan, Andreea Ionescu și Virginia Opăriuc au stabilit că Raluca Moroșanu trebuie să fie recuzată.
Singurul motiv de recuzare invocat de cele două judecătoare a fost acela că Raluca Moroșanu, în interviul acordat pentru Recorder, a dovedit „lipsă de empatie” față de infractori. Pentru a ajunge la această concluzie, judecătoarele Ionescu și Opăriuc au elaborat o splendoare de motivare, din care am selectat câteva fragmente relevante:
Judecătoarea Claudia Jderu a făcut opinie separată și a cerut respingerea cererii de recuzare, arătând că reclamantul nu a prezentat nicio dovadă că ar exista vreo legătură între dosarul său și declarațiile din interviu ale Ralucăi Moroșanu. Claudia Jderu precizează că „judecătorul chemat a soluționa cererea de recuzare nu poate specula sau complini carențele actului introductiv” prin care s-a cerut recuzarea. Ceea ce judecătoarele Ionescu și Opăriuc au făcut cu asupra de măsură, hazardându-se în penibile abisuri psihologice de tip bodegă, un domeniu în care un judecător normal nu are ce căuta.
Aceasta este a doua cerere de recuzare a judecătoarei Raluca Moroșanu, după interviul acordat pentru Recorder, pe care colegii săi din Curtea de Apel București o aprobă. Este încă devreme să apreciem dacă aceasta ar fi o formă de răzbunare pentru luările sale de poziție, așa că, pentru a ne lămuri, nu ne rămâne decât să o așteptăm pe a treia.
Justiția din România este o cârpă de care își șterg picioarele tâlharii care jefuiesc averea publică.
România NU este un stat de drept, ci un stat capturat de tâlhari.
…
De ce a fost înlăturat MCV, de ce nu reacționează Uniunea Europeană?
De ce nu recționează OECD?
Dacă vine cineva la tine în casă, ai empatie și îl lași să te fure?
Dacă intră peste tine și te atacă, ai empatie și tolerezi situația?
Halucinant
Dacă le furau pe acele judecătoare empatice, mai aveau empatie? Dacă nu mă afectează pe mine, am empatie; dacă se fură de la stat, nu contează…
Abisuri psihologice de tip bodega. Splendid!
Mă gândesc că atunci când s-a cerut reforma pensiilor speciale, aceste două judecătoare empatice au dat dovadă de aceeași empatie și cu pensionarii din sistemul public de pensii. Pasajele din motivarea lor, redate în articol, ar trebui trimise la ccr .
Trăim în era tuturor posibilităților. Și mai ales a posibilităților improbabile.
Un judecător trebuie să fie imparțial. El trebuie să judece în litera legii, nu să înfiereze și nici să găsească scuze sau să acorde circumstanțe atenuante. Alea sunt treburile procurorilor și avocaților.
Empatia trebuie să existe, cu siguranță, dar ea ar trebui îndreptată spre păgubiți, respectiv statul român – banii săi – care i-au fost încredințați de plătitorii de impozite, adica poporul, pentru a fi investiți cu cap, în așa fel încât statul să crească nivelul de trai al poporului, nu al unei căpușe care fentează regulile.
magistratii pot face absolut oricine, fara nici o explicatie legala, si nimeni sa nu-i traga la raspundere, daca nu incalca sefimea (tinand cont ca IJ e ca sa se acopere orice abuzuri)?
probabil judecatoarele avea empatie fata de luxul de care e lipsit infractorul, si se vedeau pe ele insele private de lux
poate ND are dreptate ca poate ar trebui sa fie un referendum.
Si probabil cel mai bine ar fi ca sa fie un referendum pentru o lege bine scrisa, care sa poata repara problemele justitiei, sa pastreze independenta ei, dar sa blocheze oamenii care fac abuzuri.
se uita empatia fata de victima !
dar daca se fura de la stat, de la noi toti care platim taxe, care le platim salariile, pensiile, e mai greu sa fie o empatie .. mai ales cand le cerem sa ne apere de astfel de personaje
cum sa ai empatie fata de o cineva care iti cere sa fii corect?
se uita empatia fata de victima !
dar daca se fura de la stat, de la noi toti care platim taxe, care le platim salariile, pensiile, e mai greu sa fie o empatie .. mai ales cand le cerem sa ne apere de astfel de personaje
cum sa ai empatie fata de o cineva care iti cere sa fii corect?
Judecatorii din Clanul Spalatorilor aplica LEGEA LUI OM :
Fii OM cu mine ca sa fiu si eu OM cu tine!
(a nu se confunda cu Legea lui Ohm!!)
Coruptie la greu in justitia din Romania. Doar numele a ramas de justitie, care de fapt s-a transformat intr-o unealta in mana mafiotilor si talharilor in costum cu papion. Am ajuns o rusine in Europa.
Avem nevoie de o mare curatenie in Justitie! Cine o face ?
Nu credeam niciodată că arbitrariul și subiectivul,disprețul față de lege,incompetența profesională își pot găsi loc până și în soluționarea unei cereri de recuzare.Căci legea spune să invoci motive obiective,concrete ,din care să rezulte prin raportare la cazul concret dedus judecății interesul subiectiv sau imparțialitatea judecătorului atunci când admiți o cerere de recuzare.Ori cele două doamne judecătoare înlocuiesc criteriile legale referite cu generalități și percepții subiective,cu deducții personale,de ordin moral,care depășesc cazul concret al cazului judecat și care de fapt sunt insulte,calomnii și comportament ireverențios față de un alt coleg judecător.Așa la general e de dorit pe plan moral ca toți să fim oameni și să manifestăm empatie și sensibilitate față de nevoile și suferințele celor din jur,nu numai judecătorii.Dar de unde trag cele două doamne judecător cu pricina concluzia că doamna judecător MOROȘANU nu e om ,nu manifestă empatie față de inculpații din dosarul cauzei pe care urma să-l judece și nu e sensibilă cu ei?Din interviul ce consacră o poziție ce ține de libertatea de exprimare garantată de CEDO(și pe care sistemul judecătoresc din România a încălcat-o ,lucru constatat în mod definitiv prin hotărâre a CEDO)în care a devoalat ca conducerea Curții de Apel București s-a substituit în mod nelegal atribuțiilor de determinare a politicii penale a statului(care revin guvernului și legislativului,ci nu unei instanțe de judecată) atunci când a cerut tratarea cu lipsă de obiectivitate,cu superficialitate,cu îngăduință,a cazurilor penale de evaziune fiscală pe motiv că ele vor fi dezincriminate și tratate ca și cazuri civile,lipsite de semnificație majoră?Cum poți să tragi din reacția față de o poziție pe marginea unui fenomen de politică penală a statului pretinsă ca exprimată în afara cadrului legal de conducerea Curții de Apel București și de influențare a magistraților instanței pentru a îmbrățișa o astfel de poziție(fapte care pot constitui abateri disciplinare pe care nimeni nu le cercetează din câte se vede), concluzia că judecătorul pe care îl recuzi prin exces de putere nu este om ,nu este empatic și nu manifestă sensibilitate față de inculpații judecați pentru corupție în cazul concret analizat,căci nu există nicio legătură între ce a afirmat judecătorul în cauză în interviu și concluzia pe care o trag cele două doamne judecător care analizează cererea de recuzare?În definițiile date în literatura de specialitate când nu înțelegi sau nu știi să exprimi și să interpretezi ceea ce citești se numește analfabetism funcțional.Pentru doamnele Ionescu și Opăriuc ,magistrate cu grad de curte de apel nu e verosimil prin statut și profesie să pui o astfel de etichetă,dar aceea de lipsă de respect și atitudine ireverențioasă față de un coleg judecător,de afectatare a prestigiului social al instituției și funcției,al demnității de judecător poți să o aduci în discuție.
Nu trebuie sa asteptam nici UE si nici OCDE. Noi, cetatenii onesti ai Romaniei trebuie sa iesim democratic in strada sa cerem eliminarea coruptilor si a nepriceputilor din justitie si din administratie. Cele doua judecatoare „empatice” cu infractorii sunt dovezile evidente ale justitiei corupte din Romania.
Cataline, poți să ieși în stradă până îngheți acolo.
Am fost la 6 februarie 2017, am fost 10 august 2018 etc.
Tâlharii au capturat și mai mult statul România.
Iar justiția a devenit în timpul ăsta aproape complet aservită tâlharilor.
…
Dacă zici de parlament, pesedeu este cel mai votat partid din România.
De ce ar înceta să-i mai protejeze pe tâlhari?
Infractorul e infractor NUMAI DUPĂ pronunțarea unei hotărâri definitive!
Să nu uităm asta niciodată, oricâtă frustrare am aduna în noi.
Un rechizitoriu trimis în instanță nu te face automat infractor. Un rechizitoriu te face ori suspect, ori inculpat, adică cel mult acuzat, nici suspect și nici inculpat nefiind sinonime cu infractor.
Sper să nu (mai) ajungem vreodată la un stat unde rechizitoriul procuraturii să însemne doar un singur tip de decizie, adică să fii condamnat ca infractor. Au fost vremurile acelea, s-au dat jos prin revoluție și sânge, după jumătate de secol de întuneric.
Așa că înainte de orice frustrare, încercați să nu deveniți doritori ai unui sistem de tip Nicolschi ori Pantiușa Bodnarenko!
@Providentia Augustorum – Bre, vezi că nu are nicio legatură ce zici aici cu subiectul de mai sus.
@Kafka.
Este, maestre!
Personal, nu mi-aș dori nici eu să mă judece o judecătoare care le plânge de milă procurorilor și care se poziționează mental în favoarea lor. Procurorul e avocat, trebuie să convingă, nu să apeleze la sentimentalisme.
Legea 303/2022, Art. 233 alin. (1) „Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de
desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.”
Acest articol apără printre altele însuși principiul prezumției de nevinovăție! Procesele penale nu sunt can-canuri pentru magistrați, poate numai în statele „eșuate” sau în regimurile hibrid. Nasol că noi suntem chiar acolo, în buza prăpastiei.
Hmm .. articolul zice ca judecatoarea respectiva a spus ca li s-a recomandat, informal, sa nu mai fie aspri cu cei acuzati de evaziune fiscala si ca aceste infractiuni ar trebui sa nu mai fie clasificate ca si penale ci civile. Parea managementului Curtii de Apel. Nu vad legatura cu ce spui tu. Judecatoarea nu s-a referit la un caz anume, etc. Presupun ca dv lucrati in justitie, dar daca asta e nivelul lucratorilor din justitie nu prea vad cum ar avea romanul de rind parte de justitie cind faptele sint ignorate in favoarea opiniilor si sentimentelor judecatorilor.
@FC
Dna. judecător îi deplânge continuu pe procurori (spre deosebire de șefimea ei, șefimea lor e pusă politic), declară că, citez „Degeaba vor procurorii să facă ceva. În momentul în care se vor duce la instanța competentă să emită aceste mandate de supraveghere tehnică, e degeaba. Vor fi pe hârtie, dar nu se va întâmpla nimic. Cel mai probabil, cel implicat va fi anunțat”, printre altele. Deci subînțelegem că în dosarele penale ale parchetului, judecătorul pune piedică.
Afirmația asta, fără o dovadă, cât de mică, e can-can. E un comentariu părtinitor, care lasă să se înțeleagă că procurorul e bun, iar judecătorul (oarecare) de la instanța competentă, un corupt automat.
Venind de la un judecător, care se prezumă a fi înțelept în exercitarea funcției și rezervat în afirmații (fără a desemna un caz concret, documente, înregistrări etc. sunt total nefondate), este mai mult decât de ajuns ca să fie recuzat.
Eu, personal, n-aș dori să mă arbitreze dânsa, nici în civil, dar mai ales nu în penal.
Procurori + judecători ≠ echipă.
Consider greșit și modul de abordare al formării lor. Faptul că mulți se cunosc și din școală, alții datorită titulaturii, duce la episoade în care spre exemplu procurori ajung la discuții în birourile judecătorilor, ca între „colegi” magistrați, ceea ce dă foarte prost pentru celelalte părți din proces și în general pentru opinia publică.