Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O femeie în vârstă de 32 de ani a fost surprinsă de polițiștii rutieri conducând cu o viteză extrem de mare pe DN39, pe sectorul de drum dintre Eforie Nord și Eforie Sud, anunță Mediafax.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, incidentul a avut loc în cursul nopții trecute. Aparatul radar a înregistrat autoturismul rulând cu 224 km/h, într-o zonă în care limita legală de viteză este de 70 km/h.
Șoferița a fost sancționată contravențional pentru depășirea limitei legale de viteză. În plus, polițiștii au decis suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile.
Intervenția a fost realizată de polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, care au reușit să oprească autoturismul înainte ca situația să se transforme într-un posibil accident grav.
Reprezentanții poliției atrag atenția că nerespectarea limitelor de viteză nu înseamnă timp câștigat, ci crește semnificativ riscul producerii unor accidente rutiere grave.
Autoritățile le recomandă șoferilor să conducă responsabil și să respecte regulile de circulație pentru a preveni tragediile de pe șosele.
Pentru depasiri de viteza cu mai mult de 100km/h, confiscata masina si 30 de zile de brutarie. Sa vezi ce se potolesc.
Nu, Zero.
Cu viteza aia mașina nu era Logan.
Să zicem că era una de 100.000 euroi.
…
Creșterea aberantă a sancțiunilor într-un stat profund corupt nu face decât să crească valoarea șpăgii.
Adică, cea care conducea este dispusă să plătească 50.000 ca să nu i se confiște mașina de 100.000.
Iar tentația polițistului de a accepta este cu mult mai mare.
Propunere:
– prima incalcare grava => 2 ani suspendare permis
– a 2-a incalcare grava => anulare si abia peste 5 ani dreptul de a da din nou examen.
– a 3-a incalcare grava => anulare permis si fara drept de a mai da de permis.
La astia nu tine cu amenzi si 3 luni. Pt ei e vacanta 3 luni. Iar amenda e o gluma…o iesit la o pizza.