G4Media.ro

Expoziția universală 2020 Dubai va fi amânată cu un an

Sursa foto: Facebook Expo 2020 Dubai

Expoziția universală 2020 Dubai va fi amânată cu un an

Expoziţia universală care urma să fie deschisă în octombrie 2020 la Dubai va fi amânată cu un an din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat luni Biroul Internaţional pentru Expoziţii (BIE), după ce o rezoluţie în acest sens a obţinut votul majorităţii statelor membre, informează AFP, preluată de Agerpres.

Expoziţia universală urma să fie organizată în oraşul Dubai din Emiratele Arabe Unite în perioada 20 octombrie 2020 – 10 aprilie 2021.

În luna martie a acestui an, Emiratele Arabe Unite au propus amânarea, cu un an, a Expo 2020 Dubai, după ce mai multe state participante şi-au exprimat nevoia de a amâna deschiderea expoziţiei, pentru a le permite să depăşească pandemia provocată de noul coronavirus.

Amânarea Expo 2020 Dubai, pentru perioada 1 octombrie 2021 – 31 martie 2022, va fi aprobată în mod oficial de Biroul Internaţional pentru Expoziţii (BIE), în condiţiile în care rezoluţia a depăşit majoritatea necesară de două treimi din statele membre care au votat în favoarea modificării datei”, a informat organismul internaţional într-un comunicat de presă.

O decizie finală în privinţa amânării expoziţiei va fi luată prin vot de statele membre ale BIE, care au timp până la data de 29 mai să îşi exprime poziţia.

Următoarea expoziţie universală se va intitula „Conectarea minţilor, Crearea Viitorului„, iar expoziţia se va concentra pe tematicile următoare: durabilitate, mobilitate şi oportunitate.

Dubaiul a cheltuit miliarde de dolari pentru a organiza această expoziţie universală şi miza pe acest eveniment pentru a atrage aproximativ 25 de milioane de turişti şi a stimula economia sa. Economia emiratului este puternic dependentă de comerţ, turism şi imobiliare, iar restricţiile impuse în contextul pandemiei de coronavirus i-au afectat companiile.

Expoziţiile universale, cele mai mari evenimente publice de acest tip din lume, sunt organizate începând cu jumătatea secolului al XIX-lea şi se desfăşoară, după 1931, sub supravegherea şi egida Biroului Internaţional pentru Expoziţii (BIE). Aceste evenimente au caracter cultural şi sunt concepute pentru a prezenta cele mai importante realizări ale naţiunilor lumii, cum ar fi inovaţiile, bogăţiile naturale şi stadiul dezvoltării.

Sursa foto: Facebook Expo 2020 Dubai

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...