
Experţi ONU acuză Rusia de torturi sexuale „oribile” asupra unor civili în zonele ocupate din Ucraina
Mai mulţi experţi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) au denunţat într-o scrisoare adresată Moscovei, în toiul discuţiilor asupra unui eventual plan de pace, torturile sexuale „oribile” la care au fost supuşi civili ucraineni în regiunile Ucrainei ocupate de Rusia, informează joi agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În plan mai general, ei acuză Rusia că duce o „politică deliberată şi sistematică de tortură” în Ucraina.
Raportoarea specială asupra torturii, Alice Jill Edwards, precum şi mai mulţi alţi experţi, au trimis Federaţiei Ruse un dosar ce documentează aceste cazuri.
Este vorba de zece civili ucraineni „maltrataţi în regiunile ocupate ale Ucrainei, în special în Herson, Harkov şi Zaporojie”.
„Aceste acuzaţii distincte, ce relatează experienţele a patru femei şi şase bărbaţi, sunt cu adevărat oribile”, a declarat Edwards, care subliniază că aceste cazuri reprezintă „doar un mic eşantion”.
Aceste victime au fost supuse unor „violenţe puternic sexualizate, incluzând violuri, ameninţări cu violul şi alte comportamente depravate”, a insistat experta.
În toate cazurile documentate, au fost administrate şocuri electrice repetate, în special asupra organelor genitale. „Aceşti civili au fost bătuţi, loviţi, legaţi la ochi şi, în unele cazuri, supuşi unor simulacre de înec şi execuţii simulate”, precizează comunicatul experţilor.
Aceşti specialişti în domenii legate de respectarea drepturilor omului în sens larg sunt mandataţi de Consiliul Drepturilor Omului, însă nu vorbesc în numele ONU.
„O regulă elementară a dreptului internaţional al războiului stipulează că civilii trebuie protejaţi. Rusia pare să fi abandonat total regulile internaţionale. Este demult timpul ca ea să dea socoteală pentru aceste practici ilegale şi să fie exercitată o presiune sporită de către toate statele care au o influenţă asupra ei”, a insistat experta australiană.
Semnatarii scrisorii au cerut guvernului rus să furnizeze „informaţii suplimentare asupra acuzaţiilor specifice, precum şi asupra măsurilor generale luate pentru a preveni tortura şi violenţele sexuale comise de personalul militar rus şi personalul auxiliar, precum şi de autorităţile serviciilor de informaţii şi de detenţie”.
Una dintre femeile vizate este în continuare deţinută în Federaţia Rusă şi a fost lansat un apel pentru eliberarea sa urgentă, precizează comunicatul.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.