Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un draft al raportului întocmit de inspectorii Ministerului Finanțelor după controlul din Vama Constanța care a durat mai multe luni scoate la iveală o serie de nereguli grave în activitatea vameșilor. Documentul cu nr. 260274 este înregistrat în 22 decembrie 2025, iar perioada verificată de corpul de control este 1 martie – 25 iunie 2025.
G4Media și ISE au consultat documentul draft întocmit de corpul de control care analizează în 64 de pagini aspectele semnalate de reporteri, dar și altele din activitatea vameșilor, și identifică o serie de anomalii, cu precădere în timpii de acordare a liberului de vamă (acceptul tranzitului mărfurilor, n.red.), dar și a modului în care inspectorii folosesc anumite ”informații sensibile” la care au acces și pe care le-au folosit în interesul anumitor agenți economici, arată raportul.
Un alt exemplu este cel în care 137 declarații vamale completate greșit sunt acceptate de vameși de la JetFly Hub, firma care vinde combustibil Armatei, mai arată documentul consultat de reporteri. Astfel, firma ar fi fost mandatată ilegal pentru ca mai multe societăți să beneficieze de suspendarea accizelor și a TVA, arată raportul.
Într-un caz distinct, corpul de control constată că fosta șefă a Vămii Constanța, Elmaz Nezir, a provocat un prejudiciu încă din anul 2023, din momentul în care a început să cumuleze pensie și salariu din Vamă.
În alte cazuri, corpul de control arată cum vameșii acordau liber de vamă pentru mărfuri într-un timp record, în afara orelor de program, fără ca acestea să fie înregistrate în acte ca ore suplimentare, fie în zilele în care, de fapt, figurau ca fiind liberi.
Raportul mai consemnează ”verificările sporadice” pe care Autoritatea Vamală Română le face privind amânarea la plată a TVA, care doar în Vama Constanța a ajuns la peste 2 miliarde de lei în primele șase luni din 2025:
Vama Constanța și Autoritatea Vamală Română nu au răspuns solicitărilor G4Media și ISE de a transmite un punct de vedere cu privire la aspectele semnalate în raportul corpului de control al Ministerului Finanțelor.
Diner Suliman este unul dintre vameșii care apare în raportul corpului de control ca fiind unul dintre cei care a acordat liber de vamă în puțin peste un minut din momentul în care a primit actele operatorului economic.
Acest lucru se întâmpla când containerele intrau pe ”culoarul verde”, care nu implică un control al documentelor sau al mărfurilor, dar care implică totuși trei operațiuni a căror îndeplinire durează mai mult de un minut, după cum au explicat pentru G4Media vameși cu experiență: analiza de risc și acceptarea declarației vamale de import, confirmarea financiar-contabilă a plății datoriei vamale și, în cele din urmă, acordarea liberului de vamă.
În paralel, corpul de control a identificat situații de pe ”culoarul roșu”, acolo unde sunt verificate documentele și se impune control fizic al mărfurilor, dar în care, chiar și așa, au fost înregistrați timpi nejustificați pentru reținerea containerelor în Vama Constanța, între 7 și 17 zile și în unele cazuri peste 25 de zile, arată documentul consultat de reporteri.
Spre exemplu, doar într-o perioadă aleasă aleatoriu de inspectori, 3 – 17 martie 2025, au fost identificate cel puțin 11 situații în care mărfurile au fost reținute în Vama Constanța mai mult de o săptămână, fără a primi liberul de vamă.
Cea mai îndelungată perioadă din acest interval a fost de 41 de zile, timp în care operatorul economic a așteptat în Vama Constanța cu șapte containere metalice goale, uzate în proporție de 2%, conform documentului corpului de control.
În altă situație, un operator a așteptat 22 de zile liberul de vamă, deși marfa importată era reprezentată de două coduri de articol: mobilier de grădină și un set de două scaune de grădină, conform aceluiași document. Iar exemplele continuă în raportul Ministerului Finanțelor.
Corpul de control arată că Biroul Vamal Constanța motivează întârzierile și prin volumul mare de muncă al inspectorilor, însă tot documentele Vămii Constanța arată că în unele situații aceștia lucrau și acordau liber de vamă unor mărfuri și la ora 19:00, adică la două ore în afara programului de lucru, dar fără să fie înregistrați că prestează ore suplimentare.
Mai mult, raportul arată că din cele 9.091 declarații vamale de import lucrate în perioada verificată de corpul de control (1 martie – 25 iunie 2025), aproape 70% au ajuns pe masa vameșilor Ionela Visalon (5153) și Diner Suliman (1080), în timp ce alți inspectori cum ar fi Irina Lică sau Camelia Sopon au lucrat doar 5, respectiv 8 declarații vamale în trei luni.
Documentul consemnează și faptul că peste o treime din declarațiile lucrate de vameșul Diner Suliman (361 din 1080) au fost lucrate în afara orelor de program ale acestuia, iar din cele 361, aproape jumătate au primit liberul de vamă în aceeași zi. Corpul de control insistă și subliniază în document faptul că aceste declarații au fost lucrate după ora 17:00, în afara programului de lucru al vameșilor.
Spre exemplu, arată consilierii Ministerului Finanțelor, în 29 mai 2025 Diner Suliman acordă liber de vamă într-un minut și 27 de secunde la ora 19:04:31, adică ”cu o depășire de 2 ore 4 minute și 31 de secunde a finalizării programului de lucru”.
În aceeași seară, Diner Suliman mai dă liber de vamă pentru alte două transporturi, în 3 minute și 43 de secunde, respectiv în 4 minute și 33 de secunde.
Și vameșa Ionela Visalon apare în raportul corpului de control cu peste 10% din declarații vamale lucrate după programul de lucru obișnuit, iar în peste 80% din aceste situații a acordat liberul de vamă în aceeași zi cu data acceptării declarației vamale în sistem:
Iar exemplele continuă în document: În cazul unui alt vameș, Nicolae Nazîru, acesta a eliberat 6 declarații vamale în 14 și 18 aprilie, zile în care figura ca fiind liber:
Inspectorii Ministerului Finanțelor arată că 137 de declarații vamale de import completate eronat de JetFly Hub în raport cu mai multe societăți au fost acceptate de inspectorii vamali în pofida erorilor evidente.
Inspectorii susțin că, pentru a beneficia de suspendarea accizelor și a TVA, societățile SC Aliz Impex SRL, SC Socar Petroleum SRL, SC DMW International Petroleum SRL, SC Tinmar Energy SRL, SC Get Oil SRL ”au emis unilateral un mandat de reprezentare indirectă, cu încălcarea normelor legislative UE și interne, mandatând JetFly Hub să depună declarațiile vamale de import în calitate de importator/destinatar, calități ce nu-i puteau fi atribuite legal pentru ca acesta să folosească autorizațiile de expeditor înregistrat și antrepozitar fiscal deținute”.
Mai mult, corpul de control notează în raport că mandatele de reprezentare indirectă încheiate de JetFly Hub sunt ”susceptibile de nulitate absolută, deoarece încalcă dispozițiile legale instituite pentru ocrotirea unui interes general, respectiv plata taxelor datorate bugetului de stat și nu respectă condițiile legale de încheiere a unui contract de mandat de reprezentare în conformitate cu art. 2009 – 2042 din L. 287/2009 privin Codul Civil actualizată”.
Spre exemplu, susține corpul de control, compania ar fi declarat și pus în circulație aproape 65.000 de tone de motorină, fără să aibă acest drept, pentru că proprietarii motorinei erau societățile menționate mai sus.
Inspectorii ministerului arată că declarațiile de valoare din vamă sunt depuse, semnate și ștampilate de JetFly Hub în calitate de cumpărător, deși în facturile prezentate la import figurează drept cumpărător / proprietar al mărfii cele cinci societăți menționate în raport.
Europa Liberă a scris în 2022 că JetFly Hub este acuzată că a vândut kerosen de proastă calitate Armatei Române, fapt ce a produs defectarea unor aeronave de luptă MiG-21 Lancer. Director la acea vreme era Mihai Stănișoară, fost ministru al Apărării. Citește ancheta integrală aici.
Corpul de control al Ministerului Finanțelor a descoperit nereguli importante și în fișele posturilor vameșilor din Constanța, dar și în privința fostei șefe a Vămii Constanța, Elmaz Nezir. Referitor la acestea, vom reveni în episoade ulterioare.
„O serie de nereguli” este un eufemism pentru jaf.
Adică, nu puteau să spună că totul a fost în regulă după control.
În realitate, este o rețea de tip mafiot care aduce venituri uriașe la partide pesedeu peneleu.