Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Însărcinatul cu afaceri al SUA la București, David Muniz, a declarat într-un interviu pentru Economedia.ro și G4Media.ro că se așteaptă ca proiectul de lege privind rețeaua 5G, care face extrem de dificilă participarea companiilor chineze la proiect, să ajungă ”rapid” în Parlament.
”Cred că ne putem aștepta ca proiectul de lege să ajungă rapid în Parlament, se mișcă rapid în procesul de avizare, asta mi s-a spus. Nu pot să pretind că sunt purtătorul de cuvânt al Guvernului, dar ne putem aștepta la asta”, a spus David Muniz în interviu. Proiectul de lege, inițiat încă din august 2020, a fost trimis săptămâna trecută de guvern la Consiliul Economic și Social și urmează să fie aprobat formal într-o ședință a executivului pentru a fi trimis ulterior în Parlament.
Șeful misiuni SUA la București a vorbit și despre proiectul Via Carpathia, care ar urma să lege porturile Constanța și Gdansk (Polonia). Secțiunea românească a proiectului propus de Inițiativa celor Trei Mări, ar putea fi finanțat inclusiv prin fonduri europene, a spus David Muniz, care a adăugat că experții trebuie să decidă dacă o astfel de finanțare e posibilă.
Citește integral pe economedia.ro
Caimacamul da indicatii Divanului local, sa vedem daca restinii vor executa intocmai si la timp.
Din fonduri europene ? Pai si rolul americanilor care mai este, ei doar au aruncat o idee ?
Oricum, cate legaturi economice sau de turism avem noi cu Polonia ? Care ar fi interesul nostru pentru asa ceva ?
Putin va fi terminat daca se restabileste ceva Mica Antanta intre Romania (care nu a existat pana in 1878 si a fost redesenata de Stalin in 1944) si Polonia (desfintata de trei ori, pana si de austrieci).
Ce este gogoriță asta cu „respectarea independentei editoriale”, de țară bananiera! Când articolul este sponsorizat de Concordia, cunoscuta că promovează …multe interese, iar interviul este dat inclusiv G4media! Adică, de fapt, sa nu ia chinezii 5G în România, ci alte firme, deși chinezii sunt, prin Huawei, cu o sută de ani înaintea altora în această tehnologie! Unde este atunci competiția, element de baza al economiei liberale ?
Iar G4media este chiar independenta (LOL)
Hi, Hi, Hi, un american duce grija fondurilor europene. Pe când o verificare NATO la toate parcurile amenajate cu fonduri ue prin sate și comune de catre PDL , și pe unde pasc azi nestingherite mărețe ciurdele de vaci și oi ?
Ăsta stabilește prioritățile din agenda guvernului și parlamentului României, se crede pe plantația de bumbac a lui bunică-su ?!? Ne arată și zăhărelul, „o să vă dea bani și UE, pe barba mea de spân dacă nu-i așa”, pentru Via … Dolorosa” !
Cu condiția ca Senatul să nu voteze desființarea SIIJ.