Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Secretariatul General al Guvernului (SGG) nu poate să dea afară un angajat dovedit colaborator al Securității pentru că legea nu îi permite, susține instituția condusă de Mircea Abrudean (PNL), într-un răspuns la o solicitare G4Media. SGG spune însă că va începe demersuri ”cât mai urgente” pentru schimbarea legislației.
Este vorba de fostul deputat de Vrancea Nicolae Ciprian Nica (PSD), care a fost cooptat în SGG când instituția era condusă de Marian Neacșu (PSD), printr-o decizie din octombrie 2022 a fostului premier liberal Nicolae Ciucă. Informația conform căreia Nica a fost recuperat de Ciucă în SGG a fost publicată inițial de jurnalistul Virgil Burlă în PressHub.
Mass-media au scris încă din 2014 că Nicolae Nica a colaborat cu Securitatea. În 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a reconfirmat, prin decizie definitivă, sentința Curții de Apel București care admitea acțiunea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și stabilea calitatea lui Nica de colaborator al Securității.
Cu toate acestea, a fost angajat în SGG prin decizia lui Ciucă, în octombrie 2022, în calitate de ”membru în cadrul Consiliului consultativ pentru evaluarea impactului actelor normative, pentru un mandat de 4 ani”.
Articolul continuă mai jos
G4Media a întrebat noile conduceri ale SGG (Mircea Abrudean de la PNL în locul lui Marian Neacșu de la PSD) și a Guvernului (premierul Marcel Ciolacu în locul lui Nicolae Ciucă) dacă îl va păstra în funcție pe Nicolae Ciprian Nica sau îl va revoca, având în vedere că este colaborator al Securității cu decizie CNSAS și sentință definitivă în instanță.
Cabinetul premierului Ciolacu nu a răspuns solicitării, iar SGG a transmis pentru G4Media că Nica nu are calitate de funcționar public, deci nu intră sub incidența legii care prevede că raportul de muncă încetează dacă funcționarul public a colaborat cu Securitatea:
Secretariatul General al Guvernului subliniază că e nevoie de schimbarea legislației pentru ca lui Nicolae Ciprian Nica și altor angajați care au colaborat cu Securitatea (dar care nu sunt funcționari publici) să li se înceteze raportul de muncă. În prezent, conform legii, ei încetează să mai fie membri SGG doar dacă renunță de bunăvoie la calitatea de membru, nu își îndeplinesc atribuțiile din Regulamentul de Organizare și Funcționare sau mor:
Instituția susține că va începe demersuri ”cât mai urgente” pentru schimbarea legislației:
Colaborarea cu Securitatea
Conform CNSAS și instanțelor judecătorești Nica își turna colegii de liceu care ascultau Europa Liberă, erau prieteni cu cetățeni străini sau dădea detalii despre unde locuiesc unii dintre ei. Detalii, aici. Nica a semnat angajamentul cu Securitatea în 2 iunie 1976, când a luat numele conspirativ ”Bratosin”.
Într-un comunicat de presă din 2014, citat de Digi24, Nica spunea că i-a fost încălcat dreptul la apărare și că a fost șantajat de Securitate:
Ciprian Nica susține că a fost șantajat cu faptul că fratele său, care era ofițer la Școala de Ofițeri Sibiu, va avea probleme dacă nu va accepta o colaborare. Totodată, a fost amenințat că va fi exclus de la liceul din Ploiești, unde studia arte plastice, mai transmite Digi24.
Averea lui Nica
Social-democratul are, conform declarației de avere depusă în februarie 2023, cinci imobile: un apartament de 110 mp (Panciu, Vrancea), două case de locuit (183 mp și 295 mp, în Tifești/Panciu, Vrancea), un spațiu comercial de 183 mp (Panciu) și un spațiu de 20 mp (Panciu).
În privința terenurilor, Nica are patru agricole (în total, 7,1 hectare, în județul Vrancea) și trei terenuri intravilane (în total 3,1 hectare, în Tifești), dar și 1,1 hectare de pădure (Soveja, Vrancea).
Nica mai are bijuterii de 5000 de euro, dar și obiecte de artă tot de 5000 de euro. În cele șapte conturi pe care le deține are aproximativ 1 milion de lei și 5000 de euro.
Din activitatea notarială are consemnate venituri de 81.567 de lei, iar soția, din aceeași activitate, 701.793 de lei. Cei doi au mai primit câte 96.000 de lei fiecare din închirierea imobilelor.
Nica are venituri din pensie de 193.934 lei/an.
A contribuit Cristian Andrei Leonte
Pentru ăștia muncește o țară întreaga de proști. Pentru securiști, armată și copiii lor.
Macar de s ar satura cu pensia si ce apare in declaratia de avere. Dar, cat detin in mod real este de cel putin 10 ori mai mult, din furt
Unde e noutatea, încă partidele create de secu ca să dea impresia de multiculturalism democratic îi aveţi chiar la guvernare.
Deci unde e noutatea?
de ce ar da? e de-al lor
Comentariile sunt blocate?
Ce social-democrat mai e și ăsta cu cinci case și patru terenuri? Interesant. Pe la DNA se aude?
ciuca l-a instalat pe colegul sau de la securitate intr-o sinecura.
La vremuri noi, tot noi.