G4Media.ro

Piața Moghioroș din Sectorul 6 cu 170 de tarabe și 35 de…

Piața Moghioroș din Sectorul 6 cu 170 de tarabe și 35 de spații comerciale, închiriată de fostul primar Poteraș cu 3.000 euro/lună pentru 25 de ani unei firme care percepe numai pentru un singur spațiu o chirie de 4.200 euro/lună

Una dintre cele mai mari piețe din Sectorul 6, Piața Drumul Taberei 1 cunoscută și ca Piața Moghioroș, a fost închiriată de primărie în anul 2006 (pe vremea lui Cristian Poteraș) unei firme private – SC DRUMUL TABEREI SRL- pentru 3.000 euro/lună, până în anul 2031.

Aceasta are o suprafață de 6,671 mp și găzduiește nu mai puțin de 170 de tarabe și 35 de spații comerciale.

Potrivit surselor G4Media.ro, o tarabă este închiriată de SC DRUMUL TABEREI SRL cu 700lei/lună, iar un spațiu comercial cu sume care variază între 300 și 4.200 euro/lună.

Piața a fost concesionată în urma încheierii unui „contract de asociere în participațiune”. Potrivit documentului consultat de G4Media.ro, firma a luat terenul împreună cu toate clădirile aferente cu obligația de a reconstrui și moderniza pe cheltuiala sa. În realitate, cei care au investit au fost chiriașii și nu firma privată care avea această obligație. Toate contractele sunt neactualizate încă de la semnarea lor dintr-un motiv simplu: nu a fost prevăzută o clauză de actualizare.

Potrivit unui raport al Curții de Conturi, societatea care a închiriat Piața Moghioroș de la Primaria Sectorului 6 a investit doar 8,6 % din cât avea obligația. Mai exact, doar 29.000 euro din 339.864 euro.

Potrivit contractului, din toată această „afacere”, Primăria trebuie să primească 36% din profit dar nu mai puțin de 3.000 de euro. Ultima dată, 17.660 lei (3.500 euro) au fost toți banii care au intrat în conturile Primăriei. Asta în condițiile în care societatea privată a raportat că a avut venituri totale de 417.325 lei și cheltuieli de 315.976 lei.

La data încheierii contractului, SC PIAȚA DRUMUL TABEREI SRL era deținută de Niculae Nicușor și Ivășchescu Traian Cristian, două persoane necunoscute opiniei publice.

În situații similare mai sunt alte șapte piețe din Sectorul 6. Alte șapte piețe care au fost închiriate pe zeci de ani pentru niște sume modice. Spre exemplu:

  • Complexul Virtuții a fost închiriat societății D&D GLOBAL SRL pentru nu mai puțin de 37 de ani (2005-2042) pentru suma de 2.000 euro/lună.
  • Societatea DRUMEȚUL INTERNAȚIONAL SRL a închiriat Piața Veteranilor (1.502 mp) din 2006 până în 2035 pentru 2.500 euro/lună.
  • Societatea PIAȚA VETERANILOR SRL a închirat Piața Veteranilor (2.223 mp) din 2007 până în 2027 pentru 4.000 euro/lună.
  • Societatea FRESH FISH DAILY SRL a închiriat Piața Gorjului (3.414 mp) din 2015 până în 2040 pentru 4.500 euro/lună.
  • Societatea ZENITH BUSSINESS GROUP & PARTENERS SRL a închiriat Piața Crângași (10.686 mp) din 2007 până în 2035 pentru 13.800 euro/lună.
  • Societatea FANICBIO SRL a închiriat Piața Drumul Taberei 2 (2.018 mp) din 2013 până în 2038 pentru 5.000 euro/lună.
  • Societatea DATA TEHNO GARDEN SRL a închiriat Piața Chilia Veche (2.283 mp) din 2013 până în 2038 pentru 6.000 euro/lună.

Într-un răspuns pentru G4Media.ro, Primăria Sectorului 6 spune că intenționează să recupereze piețele în Justiție.

„Am declarat în mod repetat, vom lua piețele înapoi, în Justiție! Contractele sunt foarte păguboase. Primăria și cetățenii au fost înșelați. Mai mult, serviciile de administrare ale piețelor date în concesiune sunt foarte proaste. Nu au făcut investițiile la care s-au obligat, iar unele contracte sunt extrem de neclare. Au fost făcute în favoarea celor care au pus mâna pe piețe.”, a declarat pentru G4Media.ro, Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu.

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu (Ciprian Ciucu)

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

54 comentarii

  1. Ciocu mic acum noi suntem la putere !

    • Cristian Poteraş este marcă ȋnregistrată PNL, cazul Poteraş fiind una din dovezile faptului că PNL a fost dintotdeauna PSD.

    • Cf wikipedia:
      Cristian Constantin Poteraș (n. 29 iulie 1965, București, România) este un politician român, membru al PD-L, fost primar al Sectorului 6 din București în două mandate (2004-2012).

    • Si daca sunteti la putere trebuie sa furati ca niste spurcati ?
      Poate crapati si voi si bastarzii vostrii si nu mai apucati viitoarele alegeri

    • Este gasca ciuma portocalie PDL

    • „Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.” (Marcu 4, 25) Deci nu trebuie să ne revoltăm, inclusiv pe hoți și dacă nu avem trebuie să ne așteptăm la lipsuri și mai mari.

    • Tot wikipedia: „A fost membru al Partidul Național Liberal, dar în urma separării în 2007 a Partidului Liberal-Democrat din acesta, a trecut la formațiunea nou-creată.”

    • E nevoie de o lege a piețelor.
      Sunt locuri unde primarii creează monopol pentru negustori.
      Țărănimea să dispară. Importăm tot.

    • Celui ce are i se va da- înseamnă că cei ce au cunostere vor primi mai multa( de la cine a făcut omenirea). E logic, dar e scris și in cartea Design inteligent. Totuși,prefer Cartea Urantia

  2. Da, Romania e o tara de ticalosi care abia asteapta un contract pagubos cu statul. Ce mai e nou? Ca apa e uda? Veti vota PSD si PNL la infinit, otrepelor, si asta e ce meritati.

    • Mai bine, oricum, decât pLuserEaua LeghebEtistĂ! CLAR????

    • Doar pentru tine, Fanel…

    • @ Vasiliu Fanel
      Amestecarea tipurilor de caractere si a literelor mari cu litere mici e un semn de re.tard intelectual. Ca sa nu mai vorbim de continut…
      Toti liderii cunoscuti de la USR sunt casatoriti si majoritatea au copii. Nici de vreun scandal de alcov in care sa fie implicati nu imi aduc aminte. In schimb, „patrioti” ca Simion sau Sosoaca sau Dragnea – mari aparatori ai familiei traditionale – nu au ei insisi o familie traditionala si traiesc din scandaluri…

    • Nea Putin, cele mai multe piețe au fost închiriate de Poteras, de la PDL.
      Știi tu care PDL, ăla cu care ai votat tu!
      Așa că, „ciocul mic, că acu noi suntem la putere”!

    • Pentru comentatorii neștiutori sau rau intenționați va aduc la cunostinta ca, sectorul 6 a avut primar psd în cei 32 de ani un singur primar în mandatul 2016 – 2020.Asa ca lăsați vrajeala sau mai bine spus manipularea ca nu tine.In cei 4 ani a făcut pentru sect 6 ce nu au făcut ceilalți în 26 de ani

    • Fănele, ce nu ne este clar, este ce cauți tu aici. N-ar trebui să fii la școală?

    • Păi … in cazul asta să o votăm pe mă- ta , e bine băi Putine ?😁😁😁

  3. Cum poate un primar ales pentru 4 ani sa hotarasca ce se va intampla cu o piata din sector in urmatorii 37 de ani ???! Ce jaf… Si pe urma se plang ca nu au venituri si ca trebuie sa mareasca taxele locale…

    • Cu cine ai votat în 2004? Cu Alianța DA? Atunci… ușor cu pianul pe scări, că cele mai multe piețe au fost închiriate de Poteras, de la PDL

    • @ Dan

      Alianta DA a platit prin desfiintarea sa, PDL practic nu mai exista, Poteras a facut (sau face inca, nu mai stiu) puscarie…
      Astept ziua in care se desfiinteaza si PSD pentru nenorocirile pe care le-a facut… Ah, am uitat, „sa fure da’ sa ne dea si noua” e adevaratul slogan, frumoasa mentalitate de „cetatean”… Asa ca mai usor cu pianul pe scari

    • AlianțaDA nu a plătit deloc!
      PNL a fuzionat cu PDL, au câștigat alegeri susținând că vor să înlăture corupții de la PSD și au condus guvernul făcând achiziții mișto în pandemie.
      E timpul ca cei are i-au votat, să comenteze mai puțin!
      Că vorba aia, „ai votat cu hoții? Ești complice!”

    • @ Dan
      „ai votat cu hotii? Esti complice”

      Asta este o ne.rozie.

      „Ai votat un partid care a modificat legile astfel incat hotii sa scape de puscarie? Esti complice!”
      Asa ar trebui formulat. Asta e adevarata complicitate: cand pur si simplu ii lasi pe alesii tai sa fure, in speranta ca iti pica si tie ceva… E timpul ca cei care au votat asa ceva sa mai taca din gura…

    • Pai eu cred ca avem o problemacu cei care au dat avizde legalitate acestui contract, domnii bine platiti de la juridic si doar atit. Habar nu au ca orice contract se poate modifica si desfiinta conform legii.
      Cred ca un student la drept redacta un contract mai bun.

  4. Prosti, insa multi. Hoti, insa multi. Impreuna, alcatuie ADNul poporului acestuia.

  5. Pai cum, Ciucule, tu si PNL aparati contractul mafiot pe 25 de ani cu Romprest al gunoiului de la S1 (incheiat la preturi imense in 2008, pe 25 de ani, de partidul tau se de Chiliman), dar ataci contractele pentru piete de la S6, facute pe perioade similare, de Poteras si PDL (acum PDL e in PNL)?
    Ori sunteti mafioti, ori nu mai sunteti! 😀

  6. Poteras este pedelist deci basist. Cunosteti cum miroase basina… a rahat. Dar cum pesedeul e tapul ispasitor pt orice partid e normal ca hastagienilor sa le stea in gat, aruncand aiurea noroi, doar de dragul de a intretine o atmosfera falsa si viciata mintind un intreg popor. Fraieri sunt cei care ii cred, cazandu-le in plasa.

  7. Sa intelegeti odata pentru totdeauna de ce nu sunt bani la buget pentru salarii , pensii , spitale

    si alte investitii. Banii au mers la baronii care au primit contracte de la partide.

    Oricum nu am dubii ca la urmatoarele alegeri PSD+PNL va fi votat de 90% ca asa e frumos

  8. Poteras e fost PDL-ist deci un basist cu aceleasi apucaturi petroviene. Iar cei mai multi din PDL au devenit, peste noapte, liberali… ramura pedelista fiind cea care conduce din cea mai ramas din PNL. Mai postaci hastagieni… sunteti jalnici.

  9. Toti politicienii sunt hoti pentru asta si vor sa ajunga la putere nu ca sunt patrioti di vor sa faca o tara ca in vest

  10. Poteras era din gasca lui Basescu. S-au vazut la butoane si au facut la fel ca pesedistii. Ma gandesc cu groaza la ce numar urias de contracte paguboase pentru stat exista in Romania.

    G4, continuati sa scrieti despre coruptie, lumea trebuie sa vada mocirla pana la capat.

  11. Sport National e hoția.
    Sub o formă sau alta toți sunt cam la fel adică, PSD-im, PSD-im, PSD-im, PSD-im, PSD-im și PSD-IM, vă fu……..em și vă furăm de vă nenorocim.
    CORUPEM ȘI HOȚIM PENTRU CĂ a trăi în alt fel nu știm și nici nu vrem.
    Felicit USR pentru Consecvență și Determinare.

  12. Ce uita toata lumea este ca nu exista alianta DA, USL sau USL2. Exista doar fratia banului, din care fac parte toti politicienii si afaceristii de azi, care la revolutie aveau 18 ani. Asta este si motivul pentru care nimeni in parlament nu pomeneste de legea lustratiei. Si sa fim seriosi,
    din pacate nici nu s-ar putea, pentru ca am ajunge la anarhie. Ce am pune in loc?
    Asa ca reforma tarii se va putea face doar cu pasi marunti.

  13. bravo USL, de vina e USR

  14. Si daca sunteti la putere trebuie sa furati ca niste spurcati ?
    Poate crapati si voi si bastarzii vostrii si nu mai apucati viitoarele alegeri

  15. Dacă numai Poteraș ar fi marele hoț parcă ar fi ușor de demolat, dar in spate sunt persoane care se adună la restaurantul Drumețul împreună cu cei din poliția locală și tot felul de interlopilor care fac legea în piețe.

  16. Astia sunt „oamenii de afaceri” romani.

  17. As vrea sa îl întreb pe dl primar:de ce partea noastra(eu stau pe Valea Lunga) militari, cu biserica avem caloriferele calaie spre reci, stam în frig, iar pe vis-a-vis stau în tricou cu geam deschis, de cald. Nu tot sector 6 santem? Nu tot cet vest santem?? De ce unii au și unii tremuram??

    • „Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.” (Marcu 4, 25)

    • Crezi ca promaria citește comentariile sau cineva îți va răspunde pe un site de știri?trimite mail la primărie,madam

  18. Hoti au fost ,sunt și vor mai exista pe pământul asta,dacă pot ,vor fura tot!

  19. Așa avem și noi explicația pentru mafia din piețe!
    Normal că a înflorit mafia în aceste piețe din moment ce Primaria nu mai avea nicio putere în ele! Cred că așa este in toate sectoarele nu numai în 6!
    La mine în sector era să iau bătaie de vreo două ori de la pietari doar pentru că le-am atins marfa!

  20. Dragi postaci (eu mai rar :))
    Am rugămintea să faceți un pas înapoi și să priviți tabloul grotesc al certurilor pe aceasta pagină. Apoi înmulțiti cu 20 articole pe acest site, apoi înmulțiti cu mii de site-uri, rețele sociale, forumuri, etc.
    Veți realiza că nu schimbați nimic. Sunt multe feluri in care putem schimba in bine tara asta. Și tabăra 1 și tabăra 2 și a mea și a lor.
    Mafia a fost plan al secu din anii 90. Secu a implantat oameni în toate partidele. Daca nu credeți, studiați.
    Mai ușor cu divide et impera, tavarashci, că ați luat pielea de pe popor.

  21. intre PSD – PNL , PDL … si alte gasti de interlopi asa zise partide nu vad nici o diferenta … toti membrii mafiei de politruci sunt Vlaho -Olteni , adica hoti mincinos , smenari , demagogi care plang de dragul saracilor si a pensionarilor pe la posturile de TV alimentate cu bani publici de catre acest infractori ..si eu sunt un tuciuriu de vlaho-oltean hot si mincinos , daca a,si fi la putere tot un hot mincinos si demagog a,si fi ….populatia care traieste pe aceste melaeaguri au in gena crima , mincina , prostitutia si hotia

    • Mai patriotule, cum „vlaho-olteni”??
      Ce patriot ești tu dacă folosești astfel de termen?
      Altfel, poți să-ți fac o listă cu niște băieți de prin Moldova sau Ardeal care au furat de au rupt.
      Pinalti, aia pe la Cluj… plus Timișoara, unde s-a retroced pe nașpa tot centrul

    • Vai de capul tău,ardelean prost.. câți politicieni și primari ardeleni și bănățeni au furat de au rupt…uita te doar la ce escrocherii au fost în Ardeal începând cu caritas și terminând cu hoții de la vămile bihorene..doar câteva exemple.

  22. Informatii false cu privire la Complexul Virtuții!
    Terenul a fost închiriat si firma care a inchiriat a construit cladirea urmand ca dupa acea perioada cladirea sa revina gratis la primarie. In plus primariei i-au fost cedate spatii in cladire gratis! Acolo se platesc taxe si impozite daca nu stiati! Si jumate e gol, asa ca e o afacere buna si asa pentru primarie! Nu toate spatiile mentionate sunt o afacere proasta pentru primarie.

  23. *uisti urla uitând ca primarul actual este uselist, ca dacă nu ar fi nu s-ar povesti…vezi sector 4, sector 3…baluta se face ca ploua în piețele din sectorul 4, cred ca le da el cate 3-4000 pe luna burtosilor de la piețe 🤣
    Piata aia de la big berceni e cel mai mare și mai prost tun din sector, pe lângă milioanele de borduri si lanțuri
    Votați usere ca asa mai aflati si voi unde va sunt banii pe care ii cerșiti de la pesedei care va dau ulei rânced si găleți găurite.

    • Si trepte, pe langa alei, borduri si lanturi. Baluta este sigur activ in mafia pietelor de mult! Mafia primarilor. Piata este goala de cat de mult trebuie sa plateasca. Era un muzeu in vara.

  24. Am observat că principalii,, oameni de afaceri” din românia cu r mic de 30 ani încoa sunt cei care fac afaceri cu statul… cel puțin curios.. Bănuiesc că așa zișii ăștia, nu știu ce înseamnă concurența..

  25. Am mai spus, primariile au prea multa putere. Si au devenit canceroase, tumori ce se intind. Banuiesc ca acesta este varful eisbergului, care se vede acum. Pietele. Nici macar astea nu pot functiona corect!
    Partidele si-au pierdut identitatea. Ce stanga, dreapta, PNL, PSD, UDMR?? Doar adunaturi cu pretentii de partide. Taranii au fost de mult devalorizati, marginalizati ca grup in politica de tara, sclavi ai anului 2021 fara drepturi, fara o organizatie – ce sa spun partid? – care sa-i reprezinte.
    Se lasa reprezentati de primari, isi pun sperantele in primari, asa cred ei ca functioneaza ”dupa ’90”.
    De aceea masele nu sunt educate, pentru ca nu exista de fapt o societate care sa le fie ”scoala”. Scoala adultului crescut in comunism, scoala adultului crescut intre 90 si azi, scoala tinerilor care nu vad alte modele. Nu stiu, nu stiu ce masa importanta ar putea fi daca s-ar organiza. Asa, pentru toate partidele nu au fost decat aia fraieri pe care-i cumperi in campanie cu o excursie la Bucuresti, cu un mic si o tuica. Din patru in patru ani.
    Nu uitati la viitoarele alegeri, NU celor trei partide ce au pus mana pe putere de zeci de ani, sunt dovedite ca nu au facut nimic pentru Romania.

  26. De ce nu schimbati denumirea pietii „Moghioros” ??? Prea ma bate la ureche…