Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Zeci de școli și grădinițe din București au atribuit, prin achiziții directe, contracte în valoare de peste 11 milioane de lei, în perioada 2022-2025, către firme și asociații în care actualul inspector școlar general al Municipiului București, Florian Lixandru, a fost implicat direct sau care sunt deținute de foști asociați și colaboratori ai acestuia, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), analizate de Edupedu.ro.
Personaj influent în învățământul preuniversitar, prin pozițiile cheie pe care le-a deținut, obținute prin numire politică, Florian Lixandru a respins orice acuzație că și-ar fi folosit influența în contractele încheiate de școli cu entitățile private în care este sau a fost implicat și a precizat, într-o reacție la solicitarea Edupedu.ro, că nu există un conflict de interese în ceea ce îl privește. Reacția integrală mai jos, în articol.
De remarcat că o parte dintre firmele și asociațiile analizate au înregistrat venituri considerabil mai mari după ce Lixandru a preluat poziția de secretar de stat la Minister, comparativ cu anii anteriori – detalii mai jos.
Florian Lixandru – profesor, inspector, politician, secretar de stat, antreprenor
Florian Lixandru este actualul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar al Municipiului București și a fost secretar de stat în Ministerul Educației în șase guverne (Dăncilă, Câțu, Ciucă 1 și 2, Ciolacu 1 și 2). Vicepreședinte PSD Sector 1 București, Lixandru are o carieră de aproape două decenii în ISMB, minister și consiliul local.
Profesor de contabilitate, Florian Lixandru este și antreprenor. A înființat de-a lungul timpului trei firme, în care a deținut și calitatea de administrator: AlfaVet SRL (actuală AlfaServ PRO SRL), Creart Music Production și Fix Consulting SRL. Toate aceste societăți au derulat sau derulează contracte cu școli și grădinițe din sistemul public de învățământ preuniversitar. În prezent, potrivit datelor de la Registrul Comerțului, Lixandru este implicat direct doar într-una dintre acestea: Fix Consulting SRL.
E din PSD, e prieten cu Firea, deci are voie sa fure! 😛