Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Profesorul Mircea Miclea reacționează dur la anunțul ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, de introducere în școli a unui program care nu a fost verificat de specialiștii Ministerului “din perspectiva acurateței sau actualității informației științifice prezentate”. Într-o declarație pentru Edupedu.ro, Mircea Miclea, cercetător și fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, a afirmat că “poziția Ministerului este total greșită, aduce a poziție de Ev Mediu Timpuriu”.
Profesorul Mircea Miclea a declarat pentru Edupedu.ro că Legea Educației Naționale, aflată în vigoare din 2011 și pe care ministrul Sorin Cîmpeanu susține că programul Neuroștiința la Clasă o respectă, spune la Articolul 2 că “avem o educație centrată pe valori, iar știința și adevărul sunt valori fundamentale”, iar “Articolul 3 spune că un principiu fundamental al educației este cel al calității, care înseamnă că toate activitățile din învățământ se raportează la standardele de referință și bune-practici internaționale”.
“Ignorarea acurateței informației este în contradicție cu prevederile exprese din lege, nu este numai o încălcare flagrantă a practicilor firești educaționale. Prin urmare, ignorarea acurateței și actualității informației științifice, așa cum expres o exprimă Ministerul, nu este numai o aberație din punct de vedere științific, este o ilegalitate din punct de vedere al Legii educației”, acuză Miclea.
Si, profesorilor care spun la clasa prostii despre vaccin nu le zice nimic? De ei nu se ia, nu cere sancționarea lor sau sa ia alte masuri?
Acele greșeli din programa nu afectează mai mult decât naratiunile absurde pe care unii profesori le împrăștie despre vaccin și sănătatea publica.
Pana la urma, e vorba de aducerea scolii in secolul 21: ce atata acuratete, nu mai exosta adevaruri, exista doar puncte de vedere.
Impostura si lipsa de rigurozitate (bunul simt al lucrului bine facut) este prezenta in toate sferele de activitate din Romania. De ce invatamantul si stiinta ar face nota discordanta?
Am intalnit in manual de matematica de clasa primara intrebarea „Cam câte obiecte sunt?”. O astfel de intrebare este complet lipsita de logica si rigoare matematica si nu are ce cauta, sub niciun pretext, intr-un manual de matematica, dar uite ca exista.