Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
UPDATE 16.01: Înalta Curte a confirmat joi informația publicată în exclusivitate de G4Media și a anunțat într-un comunicat că a trimis ls CCR o expertiză legată de impactul reformei pensiilor magistraților. Curtea condusă de Lia Savonea susține în comunicat că ”Guvernul Bolojan anulează pensia de serviciu și nesocotește grav drepturile dobândite din contribuțiile sociale”.
Comunicatul ÎCCJ:
În contextul sesizării de neconstituționalitate formulate anterior, a fost realizată o expertiză de specialitate independentă, în baza căreia Înalta Curte de Casație și Justiție va depune la Curtea Constituțională a României note suplimentare de susținere a argumentelor deja formulate împotriva legii privind pensiile de serviciu ale magistraților, promovată de Guvernul Bolojan.
Rezultatele expertizei sunt clare și fără echivoc: aplicarea noii legi conduce la anularea totală a pensiei de serviciu. Toate calculele arată, pe toate ipotezele, așa cum vom prezenta, că pensia de serviciu va fi mai mică decât cea pe contributivitate, respectiv:
– pentru magistrații de la judecătorii/parchetele de pe lângă acestea, cu 36% mai puțin;
– pentru cei de la tribunale/parchetele de pe lângă acestea cu 35% mai puțin;
– pentru cei de la curțile de apel/parchetele de pe lângă acestea cu 33% mai puțin.
– pentru judecătorii ÎCCJ cu 51% mai puțin.
Situația de mai sus se raportează la un magistrat care accede în profesie ulterior intrării în vigoare a legii, cu un parcurs profesional de 42 de ani, corespunzător tuturor gradelor de jurisdicție și cu venituri raportate la nivelul celor aflate în plată.
Instanța supremă atrage atenția că aceasta nu mai este o reformă a pensiilor speciale, ci o confiscare a drepturilor magistraților, situație fără precedent într-un stat membru al Uniunii Europene.
Prin nota de concluzii ce va fi depusă la Curtea Constituțională, Înalta Curte demonstrează că legea contestată anulează pensia de serviciu, garanție constituțională a independenței justiției; nesocotește drepturile magistraților obținute din plățile făcute în sistemul public de pensii și contravine jurisprudenței obligatorii a Curții Constituționale, a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Curții Europene pentru Drepturile Omului, precum și recomandărilor Uniunii Europene privind statul de drept.
Înalta Curte subliniază că independența justiției nu poate fi subminată prin mecanisme financiare arbitrare, iar echilibrul bugetar pretins nu poate justifica eliminarea unor garanții ce sunt valabile pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
Articol inițial: Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea, trimite astăzi la Curtea Constituțională o expertiză care detaliază impactul reformei pensiilor speciale ale magistraților, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Documentul fusese cerut de cei patru judecători care au boicotat de două ori în decembrie adoptarea unei decizii a CCR pe reforma pensiilor speciale, promovată de guvernul Bolojan.
Dat fiind noul document trimis de Înalta Curte, e posibil ca cei patru judecători să ceară în ședința de vineri, 16 ianuarie, o nouă amânare a deciziei Curții Constituționale, ca să aibă timp să consulte expertiza, au declarat pentru G4Media sursele citate.
Reamintim că cei patru judecători CCR care au fost nominalizați de PSD – Bogdan Licu, Cristian Deliorga, Gheorghe ”Giani” Stan și Mihai Busuioc – au împiedicat în 28 și 29 decembrie 2025 o decizie a CCR privitoare la reforma pensiilor speciale ale magistraților. Cei patru judecători au reuzat să intre în ședințe, ceea ce a însemnat că nu a existat cvorum de ședință – o premieră în istoria instituției.
Conducerea CCR a stabilit o nouă ședință de judecată pentru vineri, 16 ianuarie 2026, la care ar urma să de reia deliberările pe acest dosar.
În paralel, avocata AUR Silvia Uscov a cerut în instanță suspendarea și anularea deciziilor administrative prin care Dacian Dragoș și Mihai Busuioc au fost numiți judecători la Curtea Constituțională.
Aceste cereri, aflate în curs de judecată la Curtea de Apel București, pot întârzia și ele adoptarea unei decizii a CCR.
Reforma pensiilor speciale ale magistraților este una dintre marile mize ale guvernului Bolojan, dar este respinsă puternic de CSM și Înalta Curte de Casație.
Executivul vrea ca vârsta de pensionare să crească gradual până la 65 de ani (față de 48 de ani în prezent), iar pensia să nu depășească 70% din venitul net.
Ilie Bolojan a anunțat că va promova și reforma pensiilor speciale ale personalului din domeniul ordinii publice – poliție, jandarmerie, armată și serviciile secrete.
Daca ar fi vointa politica s-ar face un referendum si ar face legea cum vor muschiul lor si cu trebuie , fara negocieri . De maine s-ar pensona toti la 65 de ani , game over
De acord cu referendum national, nu cu referendum in interiorul corpului magistratilor.
Leprele nu se lasă, vor să ne jefuiască în continuare pentru că sunt unice. Demisia, nesimțitelor arogante !
Nu sunt de acord cu forma actuala a pensiilor speciale, dar nu pot fi organizate referendumuri pe teme fiscale in Romania. Dar PSD se opune foarte tare oricarui reforme a statului. Bieninteles ca si „reformistii” din AUR nu vor decat sa preia clientela politica a PSD, asa ar fi mai usor sa ajunga la guvernare. Daca te uiti cu atentie la AUR vezi numai fosti PSD-isti din anii 90-2000, cu multe schelete in dulap.
Justitia capturata de Savoniera!
Deci ccr mai nou nu se ocupa doar de constitutionalitate? E bun asa, se impamanteneste un nou tip de dictatura, a curtii constitutionale. Ca daca nu poti sa ataci nicaieri ce zic aia, se cheama dictat. Si se baga in toate de o vreme, aia cu fortarea lui iohannis sa demita pe kovesi a fost cea mai flagranta pana acum. Romania mereu surprinzatoare…