Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Reprezentanții Sistemul Garanție – Returnare RetuRO atrag atenția asupra termenului scurt în care trebui făcută lansarea acestuia, în condițiile în care au spus încă de anul trecut că au nevoie de un an și jumătate pentru punerea lui în funcțiune, iar în luna septembrie a acestui an au cerut o amânare cu 3 luni față de 30 noiembrie 2023, dată stabilită anul trecut de guvern.
Gemma Webb, CEO & Președinte al Directoratului RetuRO Sistem Garanție Returnare, a declarat pentru Economedia că „o lansare prematură, în care sistemul nu este testat, prezintă riscul de a pierde încrederea românilor în acest proiect inovator. (…) Este foarte important de menționat că termenul alocat pentru implementarea sistemului a fost cu trei luni mai scurt decât cel propus inițial de RetuRO în dosarul de acreditare, ceea ce a creat un program mai comprimat decât s-a anticipat.”
Sistemul Garanție – Returnare RetuRO va fi pus în funcțiune pe 30 noiembrie 2023, după mai multe amânări. Ar fi trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021, apoi a fost amânat pentru data de 1 octombrie 2022.
Citește integral pe economedia.ro