EXCLUSIV Electrica SA a anunțat, în prag de Crăciun, concedierea colectivă a unei treimi din cei 120 de angajați, după ce a estimat că profitul va scădea cu 100% în 2022. Compania nu a anunțat și acționarii de pe bursă

contor, energie electrica, curent Sursa foto: Parlamentul European

Grupul de furnizare și distribuție de energie Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, și-a anunțat cei 120 de angajați de la centru (nu din filiale), în prag de Crăciun, că aproape o treime dintre ei vor fi concediați colectiv, în cadrul unui plan de reorganizare a personalului, potrivit unui document obținut de Economedia. Compania dă vina pe rezultatele slabe obținute de filiale din cauza evoluției prețului la energie electrică. De altfel, Electrica SA estimează că anul viitor profitul companiei se va reduce cu aproape 100%. Compania ar fi trimis deja planul de concedieri la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Cu toate acestea, compania listată nu a informat acționarii la Bursa de Valori București (BVB) asupra planului de concedieri și estimărilor financiare pe anul viitor.

UPDATE Electrica SA a trimis, vineri, după publicarea articolului Economedia, o informare către BVB, afirmând că „derulează în prezent etapele incipiente ale unei proceduri de reorganizare”. Citește informarea integrală la finalul articolului.

Conform documentului obținut de Economedia, directorul general al Electrica SA, Corina Popescu, a transmis planul de reorganizare a structurii de personal și concediere colectivă către consiliul de administrație în data de 20 decembrie. Planul ar fi fost deja adoptat și trimis la Inspectoratul Teritorial de Muncă, conform surselor Economedia din ITM.

Planul prevede că, din cei 120 de angajați pe care îi are Electrica SA în prezent, compania va rămâne cu numai 84 de angajați, așadar urmând să fie concediați colectiv 36 de angajați, aproximativ o treime din total. Compania va trece de asemenea printr-o „reașezare” de departamente, atât prin comasarea unor departamente actuale, cât și prin desființarea unora și înființarea altora.

Electrica susține că nevoia de regândire a modelului de operare și a structurii organizaționale a societății vine din faptul că evoluția profitului net la nivelul Grupului a suferit o erodare semnificativă în ultimii 5 ani: de la o medie de 419 milioane lei în perioada 2012-2016 la o medie de 207 milioane lei în perioada 2017-2020 (rezultat net consolidat, excluzând venitul excepțional din EFSA din anul 2020).

Compania mai estimează că, pentru anul 2022, comparativ cu anul 2021, rezultatul net al Electrica SA va fi în scădere cu 315 milioane lei, sau 99,6%, în principal din cauza reducerii veniturilor din dividende cu aproximativ 99%, ca urmare a influenței negative a creșterii prețului energiei electrice în rezultatul filialelor de distribuție și furnizare pentru anul 2021.

Reamintim că Electrica SA este acționarul majoritar al Societății Distribuție Energie Electrică România SA (DEER), al Societății Electrica Furnizare SA (EFSA) și al Societății Filiala de întreținere și Servicii Energetice Electrică Serv SA (FISE). Ca urmare a evoluțiilor financiare din anul 2021 sub planul stabilit de profitabilitate, Electrica SA va încasa de la aceste filiale dividende semnificativ mai reduse față de 2021 (cu 99% mai puțin), potrivit documentului.

Important de subliniat este faptul că, deși planul care detaliază concedierile colective și estimările privind rezultatele financiare ale Electrica SA a fost transmis deja către angajați și către ITM, detaliile nu au ajuns și la Bursa de Valori București, în contextul în care compania este listată.

Conform regulilor pieței de capital, companiile listate au o serie de obligații de informare. De exemplu, Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă arată că un emitent face publice, de îndată ce este posibil, informaţiile privilegiate care se referă în mod direct la emitentul respectiv. Regulamentul ASF nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă detaliază categoriile de „informații privilegiate” care trebuie făcute publice. Potrivit regulamentului, emitenți listați precum Electrica trebuie să facă publice, fără a depăşi 24 de ore de la producerea evenimentului, informaţii precum „restructurări sau reorganizări care au efect semnificativ asupra activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, poziţiei financiare sau a profiturilor şi pierderilor emitentului”.

Într-un răspuns la solicitarea Economedia, fiind chestionată de ce nu a transmis aceste informații și către acționari, prin BVB, Electrica SA a transmis că „respectă cerințele și rigorile legislației pieței de capital”. Compania a transmis, de asemenea, să ne bazăm demersurile jurnalistice pe „informațiile disponibilizate public de Electrica”.

„În calitate de companie listată, Societatea Energetică Electrica SA are obligaţia respectării prevederilor legislatiei pieţei de capital în vigoare. Vă asigurăm că în ceea ce privește atât comunicarea publică de informații, cât și comunicarea internă a acestora, Electrica respectă cerințele și rigorile legislației pieței de capital. Reglementările pieței de capital sunt menite să asigure disponibilizarea informațiilor către investitori și orice altă persoană interesată pe canalele de comunicare reglementate. În îndeplinirea obligațiilor legale, Electrica pregătește și publică informări periodice și continue cu privire la toate evenimentele importante, inclusiv situația financiară, performanța, activele și managementul societății, asigurând accesul egal la informația necesară fundamentării deciziei de a investi pentru toți participanții la piață și vă invităm să vă bazați demersurile jurnalistice pe informațiile disponibilizate public de Electrica. Electrica asigură un flux corespunzător al informațiilor necesare fundamentării deciziei de investiție a propriilor acționari, precum și a unor potențiali investitori, acest proces implicând întotdeauna evaluarea informațiilor care urmează să devină publice, inclusiv a informațiilor sensibile din punct de vedere comercial. În ceea ce privește informațiile financiare, datele de disponibilizare a raportărilor financiare vor fi făcute publice de Electrica în cadrul calendarului financiar”, arată răspunsul Electrica.

UPDATE Electrica SA a trimis, vineri, o informare către BVB cu privire la reorganizare. Iată mesajul integral:

Ca urmare a aparitiei in spatiul public a unor informatii cu privire la activitatea companiei Electrica SA, facem urmatoarele precizari:

Procedurile de reorganizare sunt proceduri complexe, strict reglementate de lege, care presupun parcurgerea unor etape preliminare aprobarilor finale care vor produce efectele specifice unei reorganizari.

In ceea ce priveste Societatea Energetica Electrica SA (“Electrica”), compania-mama a Grupului Electrica, aceasta deruleaza in prezent etapele incipiente ale unei proceduri de reorganizare ce se rezuma la structura organizatorica din sediul central al Electrica. Urmeaza ca, dupa parcurgerea acestor etape, inclusiv consultarea cu partenerul social, structurile corporative competente sa analizeze si sa decida in consecinta. In functie de rezultatul etapelor viitoare si, daca va fi cazul, al deciziilor corporative care vor stabili elementele finale si precise ale unui eventual proces de reorganizare, Electrica va asigura informarea corespunzatoare a partilor interesate.

In ceea ce priveste previziunile si estimarile unor rezultate viitoare, in concordanta cu cerintele Bursei de Valori Bucuresti, Societatea a adoptat o politica in legatura cu previziunile, prin care este stabilita frecventa, perioada avuta in vedere si continutul previziunilor. Aceasta poate fi consultata pe site-ul societatii, accesand: https://www.electrica.ro/wp-content/uploads/2018/02/ELSA_RO_Forecast-Policy_19Feb2018.pdf.

In indeplinirea obligatiilor legale, Electrica pregateste si publica informari periodice si continue cu privire la toate evenimentele importante, inclusiv situatia financiara, performanta, activele si managementul societatii, asigurand accesul egal la informatia necesara fundamentarii deciziei de a investi pentru toti participantii la piata.

Sursa foto: Parlamentul European

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *