Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Nu au existat criterii explicite privind competențele în design curricular sau elaborarea de programe școlare pentru numirea în grupurile de lucru pentru programele școlare de liceu a noilor membri, în 2025. Asta arată Ministerul Educației și Cercetării (MEC) într-un răspuns transmis la solicitarea Edupedu.ro. Grupurile de lucru care au făcut noile programe școlare pentru liceu au fost organizate și activate printr-un proces derulat pe parcursul a patru ani, peste selecția făcută în mod transparent în 2021 fiind aplicată o modificare cu iz de improvizație a celor din minister, în 2025. Practic, au fost trimise adrese la cel puțin 21 de instituții, pentru ca acestea să desemneze persoane în grupurile de lucru pentru programe.
Instituțiile respective au trimis anumite persoane pe o listă, persoane care au fost puse de cei din minister în aceste grupuri, de cele mai multe ori fiind crescută artificial limita maximă a numărului de specialiști din fiecare grup, limită stabilită în 2021 în 25 de persoane per grup.
Ministrul Daniel David le-a mulțumit public, de mai multe ori, pentru felul în care au coordonat administrativ grupurile de elaborare a programelor lui Bogdan Cristescu (director general CNCE) și Gabriel Vrânceanu (șef serviciu în cadrul CNCE). Nu este clar dacă tot cei doi sunt în spatele procedurii paralele netransparente de stabilire a componenței grupurilor.
Potrivit documentului oficial, grupurile de lucru au fost constituite inițial în 2021, în baza Ordinului de ministru nr. 3.593/2014 și a unor proceduri interne, însă activitatea efectivă de elaborare a programelor școlare a început abia în 2025. Ministerul arată că „având în vedere decalajul între anul constituirii grupurilor de lucru (2021) și anul debutului efectiv al activității de elaborare a programelor școlare (2025), a fost necesar ca să se opereze revizuiri/completări, după caz, a componenței inițiale a grupurilor de lucru”.
În acest interval, componența grupurilor a fost modificată prin note administrative succesive, în urma nominalizărilor transmise de universități, Academia Română, institute de cercetare, organizații și instituții publice, la cererea MEC.
Sunteți sănătoși între urechi (Cucupedu.ro), cum adică academicieni ”din pix” ? Academicienii sunt săraci în CV ?… Aveți printre voi ”doctori” după chipul și asemănarea lui Vanghelie sau Ponta mai valoroși ”din creion” ?
1. Se da concurs pentru intrarea in comitii si comitete cu miza mai mica decat programa scolara nationala, promisa de N ani.
2. Un academician e la fel de apt pentru decizii cu privire la programa pentru gimnaziu sau liceu ca si Ponta sau Vanghelie.